Actualitate· 2 min citire

Cetățeni din India și Afganistan depistați ascunși în două TIR-uri, la Nădlac II

Cetățeni din India şi Afganistan depistați ascunşi în două TIR-uri, la Nădlac II

Cetățeni din India şi Afganistan depistați ascunşi în două TIR-uri, la Nădlac II

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 9 nov. 2022, 13:51

Polițiștii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat nouă cetățeni din India și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși în două automarfare încărcate cu mobilă și piese metalice.

Polițiștii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat nouă cetățeni din India și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși în două automarfare încărcate cu mobilă și piese metalice.

În data de 08.11.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean ucrainean, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese metalice, pe ruta Turcia-Cehia.

În urma efectuării controlului amănunțit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, șase cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din India, cu vârste cuprinse între 34 și 41 de ani.

De asemenea, tot în cadrul aceluiași punct de trecere, polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunțit asupra unui automarfar condus de un cetățean turc. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în compartimentul destinat mărfurilor, trei cetățeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Sursa: Realitatea de Bihor

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate