Artiștii de la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca  vor susține în această săptămână reprezentații la Crasna (județul Sălaj), la Festivalul Internațional pentru Publicul Tânăr de la Iași, la Festival Fux – Festivalul Teatrelor de Păpuși Profesioniste Maghiare din Transilvania din Oradea, precum și la Turda. La sediul instituției va fi prezentat spectacolul „A Mátyás Király rózsát nyitó ostornyele”/„Biciul lui Matia Corvin” (sâmbătă, 9 octombrie, de la ora 11).

Primul spectacol al săptămânii este „Spiridușul voinic”, în regia Andreei Bolovan, programat la Centrul Cultural din Crasna pentru miercuri, 6 octombrie, de la orele 10.30 și 12.

În aceeași zi, de la ora 18, la sediul Teatrului „Puck” va fi prezentat spectacolul “Ha én lennék Mátyás Király”/”Dacă aș fi Matia Corvin”, în regia lui  Urmánczi Jenő. Biletele vor avea preț unic – 10 lei.

Vineri, 8 septembrie, de la ora 17, artiștii Teatrului „Puck” vor prezenta spectacolul „Prin ochii Micului Prinț”/ „Kishercegszemmel”(regia: Vadas László) la Fux – Festivalul Teatrelor de Păpuși Profesioniste Maghiare din Transilvania din Oradea.

Sâmbătă, de la ora 10, va fi prezentat spectacolul „Paprikajancsi kalandjai”/„Aventurile lui Paprikajancsi”, în regia lui Vadas László, în cadrul Festivalului Zilele Municipiului Turda.

Totodată, în aceeași zi, de la ora 10, artiștii clujeni vor prezenta spectacolul „Fata babei și fata moșului”, în regia Angelicăi Pamfilie, la Festivalul Internațional pentru Publicul Tânăr de la Iași. Reprezentația va avea loc în sala mică a Teatrului „Luceafărul” din Iași.

Legenda trandafirului și Matia Corvin

Tot sâmbătă, de la ora 11, pe scena Teatrului „Puck” este programat spectacolul „Mátyás Király rózsát nyitó ostornyele”/„Biciul lui Matia Corvin”, dezvoltat din exercițiul de animație al actorului Kötő Áron (exercițiu realizat la domicilu, în ciclul ”Homo-ludens” din perioada mai-iunie 2020). Este un spectacol foarte mic, intim, mai degrabă un recital actoricesc, care durează 30 de minute și se adresează copiilor de trei-patru ani. Povestea spectacolului redă o legendă din copilăria regelui Matia Corvin. Copilului Matia, fiu de om sărac (în poveste), i se prevestește că va ajunge rege doar dacă din mânerul biciului vor crește trandafiri. Minunea are loc, iar băiatul sărac este ales rege.

Kötő Áron este atât interpretul spectacolului, cât și autorul scenariului, regiei, scenografiei, a decorului și a păpușilor, precum și a coloanei sonore. Asistent de regie: Giriti Réka.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară.

În contextul participării la festivalul de la Iași, duminică, 10 octombrie, nu vor fi organizate spectacole la sediul Teatrului „Puck”.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână va costa 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri va costa 28 de lei (pentru adulți), 14 lei (pentru pensionari) și 7 lei (pentru preșcolari, elevi și studenți).

Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Sursa: Realitatea de Cluj