Peste 90% din gările din România arată ca cele din Mariupol, oraşul din Ucraina bombardat de armata Federaţiei Ruse. Declarația halucinantă a fost făcută chiar de cel care are în grijă infrastructura feroviară: ministrul Transporturilor. Sorin Grindeanu a venit și cu o soluție pentru modernizarea stațiilor CFR care sunt, în cele mai multe cazuri, adevărate focare de infecție: acoperișurile sunt găurite, pereții scorojiți, toaletele insalubre, iar mizeria este greu de descris. Are un proiect prin care gările să treacă în subordinea autorităților locale. Și asta pentru că CFR nu își permite investiții în acest moment.

„90 şi ceva la sută din gările din România, chiar şi haltele din România, arată cred că, aşa, aproape de gara din Mariupol. Este clar că CFR-ul nu are în acest moment forţa necesară să investească şi pe această zonă. În schimb sunt foarte multe cereri din partea autorităţilor locale de a prelua aceste imobile”, și-a explicat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, intenția de descentralizare a gărilor din România.

 

Chiar dacă declarația ministrului pare șocantă, realitatea îi dă dreptate. Chiar și Gara de Nord din Capitală, cea mai tranzitată din România, arată ca după război.
Oamenii se plâng des de ani de zile de mizeria din gări, în special din Gara de Nord, ce nu a mai fost renovată de zeci de an, peroanele sunt aceleași de 30 de ani.

Milioane de euro au fost cheltuiți pentru un peron rulant în zona Gării de Nord. Construcția a devenit groapă de gunoi înainte să fie folosită pentru prima oară.
La mai bine de 10 ani de cand a fost dat in folosinta trotuarul rulant care trebuia sa faca legatura intre Gara de Nord și Basarab nu are nici acum receptia facuta. Dupa investiti de milioane de euro, pasajul este acum o ruină, vandalizat și plin de gunoaie.

 

Imagine

 

Sursa: Sursa Zilei