Pastila de culoare portocalie face parte din categoria stupefiantelor ecstasy și provoacă efecte secundare precum zvâcnirea ochilor, încleștarea maxilarelor și convulsii. Pentru că are o concentrație crescută de substanțe sintetice, cei care consumă drogul riscă să moară.

Pastila de ecstasy denumită „Donkey Kong” a intrat recent pe piața de stupefiante din România. Potrivit specialiștilor, substanța face parte din familia amfetaminelor și ar fi urmat să ajungă la consumatorii din Vaslui. Din fericire, polițiștii au depistat transportul la timp și au arestat patru indivizi. Alți doi au fost plasați sub control judiciar.

Drogul „Donkey Kong” este considerat atât de periculos încât au fost emise alerte la nivel european, iar autoritățile au pornit campanii de informare a populației. Din păcate, în România, se știu foarte puține despre acest tip nou de substanță interzisă. Față de alte stupefiante, Donkey Kong are o concentrație mult mai mare de amfetamine, care în unele cazuri depășește pragul letal de 200 de miligrame per comprimat.

Până să îi ucidă, drogul are efecte șocante asupra consumatorilor. Inițial, provoacă halucinații, iar semnele supradozei sunt depresia, capacitatea scăzută de concentrare, tulburările de somn și febra. Principalele victime ale substanței sunt tinerii.

Denumită intenționat „Donkey Kong”, asemenea unui personaj din jocurile video, pastila a provocat în trecut moartea unui adolescent de doar 13 ani. Chiar și forma pilulei seamănă cu personajul Donkey Kong. Apariția noului stupefiant în România trage un semnal de alarmă la nivel înalt. Conform Agenției Antidrog, în țara noastră, drogurile se consumă chiar de la vârsta de 10-11 ani.