În cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, 14 august consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru lucrările de reabilitare a fațadei și refacerea iluminatului arhitectural la Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea.
Lucrările sunt necesare în urma faptului că în 25 august 2018 a avut loc un incendiu care a distrus complet acoperișul, precum și în mare măsură planșeul peste etaj, iar apa folosită la stingerea incendiului a afectat planșeele peste parter în aripa dinspre Piața Unirii. De asemenea, faţadele prezintă desprinderi de tencuială, umflături, degradări ale ancadramentelor sau ale ornamentelor.
În urma unui contract de parteneriat semnat între Municipiul Oradea și Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea, Episcopia a pus la dispoziția municipalității imobilul Palatul Episcopal Greco-Catolic și construcțiile anexe, în vederea realizării lucrărilor de consolidare, reabilitare și refuncționalizare și administrării de către Municipiul Oradea a Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea, pe o perioadă de minimum 20 de ani.
În prezent sunt în execuție lucrările de intervenție de urgență și punere în siguranță a imobilului, respectiv executarea planșeului peste etaj, șarpanta și învelitoarea.
Pentru reabilitarea faţadelor este nevoie de reparaţii la elementele degradate ale faţadelor, iar dacă este cazul și înlocuirea lor.
Conform raportului de specialitate, se propune desfacerea tencuielilor de la etaj spre spaţiul public, respectiv desfacerea decoraţiunilor distruse. Pentru decoraţiunile de ipsos turnat se vor lua mulaje şi se vor turna altele noi, iar profilele realizate din tencuială vor fi reparate. Totodată, se vor executa mulaje din elastan şi silicon, iar piesele vor avea dispozitive de prindere din materiale inoxidabile şi vor fi armate cu plasă de fibră de sticlă.
Spre curtea interioară, care are faţade mai puţin decorate, calitatea şi starea tencuielii este destul de bună la o primă inspecţie vizuală. Aici se vor reface ancadramentele din jurul ferestrelor acolo unde sunt deteriorate.
Concomitent cu lucrările de reparaţii la tencuieli, se vor monta noile tâmplării pentru ferestre, se vor efectua reparaţiile din jurul tamplăriei noi, atât la exterior cât şi la interior.
La exterior se vor înlocui glafurile care lipsesc cu glafuri din tablă de cupru, de asemenea, se vor înlocui jgheaburile şi burlanele actuale cu jgheaburi şi burlane realizate din tablă de cupru.
După ce toate lucrările de reparaţii ale tencuielilor vor fi terminate se va rezugrăvi faţada.
Totodată, datorită faptului că în urma incendiului instalaţia de iluminat exterior a Palatului a fost distrusă în întregime, se va reface și iluminatul arhitectural.
Valoarea totală a investiției propuse este de 2.270.202,21 lei fără TVA, iar durata de execuție 8 luni.