Pentru că suntem la final de an şi ne gândim întotdeauna şi la părinţii copiilor care frecventează creşele noastre, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea a avut loc  ultima întâlnire din acest an din cadrul programului „Şcoala părinţilor”, într-o atmosferă de sărbătoare.

A fost un bun prilej pentru ca personalul din creşă şi părinţii să poată comunica între ei fără să se gândească la problemele cotidiene, o ocazie de relaxare şi de împărtăşire a provocărilor anului care a trecut şi a face noi planuri.

Micii protagonişti din creşele noastre au deschis evenimentul cu un minunat spectacol de colinde şi dans popular, coordonaţi de către dna.Aurelia Sălăjan. Momentul celor mici a fost delicios şi aplaudat minute în şir de către cei prezenţi la eveniment.

Arina Moş, directorul instituţiei a precizat: „Ne-am dorit să ne întâlnim, lună de lună, la programul Şcoala părinţilor, nu să vă lăudăm şi nici să vă învăţăm cum să vă creşteţi copiii, dumneavoastră o faceţi foarte bine, v-am chemat să ne spuneţi ce mai avem de corectat şi să învăţăm de la specialiştii invitaţi cum să gestionăm anumite momente din viaţa micuţilor dumneavoastră. Totodată vreau să vă mulţumesc, atât în numele meu, cât şi în numele dlui primar Ilie Bolojan, pentru încrederea acordată, încredinţându-ne ce aveţi mai de preţ, copiii dumneavoastră”.

A mulţumit personalului şi părinţilor, care, în decursul anului, au participat activ la Programul .„Şcoala părinţilor”, ocazie cu care s-au înmânat diplome în semn de apreciere şi recunoştinţă.

Viceprimarul Florin Birta, prezent la eveniment, a ţinut să puncteze: „Când cererea pentru creşe este foarte mare atunci ne dăm seama că lucrurile merg bine şi vreau să vă mulţumesc, atât dumneavoastră dragi părinţi pentru încrederea de care aţi dat dovadă apelând la serviciile oferite în creşele orădene, cât şi colegilor de la DAS Oradea, care se ocupă direct de creşele noastre şi care îşi fac datoria foarte bine. Vă asigur, în numele administraţiei locale, că vom continua investiţiile în creşe.”

Părinţii au avut ocazia să guste din mâncarea pe care a pregătit-o Select Catering, firma care asigură serviciile de catering în creşe.