Săptămâna aceasta, Teatrul Regina Maria își întâmpină spectatorii cu două premiere!
Astăzi, de la ora 19:00, la Sala Arcadia, îndrăgitul actor Eugen Țugulea va recita cu însuflețire versurile cele mai cunoscute din volumul „Răzlețe” al marelui poet Tudor Arghezi.
Spectacolul „Răzlețe”… spicuiri din lirica lui Tudor Arghezi, va cuprinde și momente muzicale, interpretate de artistul Ansamblului Artistic Profesionist Crișana, Petrică Popa, care va acompania glasul reputatului actor, contribuind la crearea unui peisaj liric de excepție.
Joi, 24 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Mare, artiștii Ansamblului Artistic Profesionist Crișana, împreună cu invitații lor de seamă, îi vor încânta cu muzică și dansuri tradiționale românești pe spectatorii dornici să sărbătorească 160 de ani de la Unirea Principatelor Române la Teatrul Regina Maria. Spectacolul va fi prezentat de actorul George Voinese, iar artiștii vor fi acompaniați de orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Crişana, condusă de maestrul Adrian Miescu. Regia artistică a spectacolului este semnată de Leontin Ciucur.
Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.