Vineri, 18 ianuarie a.c., începând cu ora 10.30, în Sala de Ceremonii a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor a avut loc activitatea de evaluare a activității desfășurată de polițiștii bihoreni în anul 2018.

Poliţia Bihoreană a fost și în cursul anului 2018 un factor de securitate şi stabilitate, având o contribuţie semnificativă la scăderea și menţinerea sub control a fenomenului infracţional, la asigurarea desfăşurării în condiţii optime de siguranță a vieții comunității.

La evaluarea activităților desfășurate de Poliția Bihoreană în anul 2018 au participat, alături de polițiști din cadrul tuturor structurilor și subunităților inspectoratului, reprezentanți ai structurilor M.A.I. cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, ai parchetelor, instanțelor de judecată și ai altor instituții cu care Poliția colaborează în îndeplinirea activităților specifice (anexăm foto).

Au fost prezentaţi, punctual, principalii indicatori de evaluare a performanței și activitățile desfășurate de polițiștii bihoreni pe parcursul anului 2018.

Indicatorii statistici ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor relevă, pentru anul 2018, scăderea infracționalității sesizate cu 7%, menţinându-se astfel trendul descendent înregistrat în ultimii șapte ani. Au fost identificați în procent de 100% autorii infracțiunilor de mare violență (omor, tentativă de omor).

În cursul anului 2018 se menține trendul descrescător al infracționalității judiciare sesizate, cu 3,13%. În mediul rural, infracțiunile judiciare sesizate au scăzut cu 5,58%, iar în mediul urban cu 1,73%. În ce privește infracțiunile contra patrimoniului, se constată o scădere cu 5,4% a infracțiunilor de furt, o scădere de 17,5% în cazul infracțiunilor de înșelăciune și o scădere cu 2,5% a furturilor din autoturisme. Infracţiunile de tâlhărie au crescut de la 41(2017) la 62 de fapte. În ansamblu, infracţionalitatea stradală sesizată a scăzut cu 1,2%. Infracționalitatea sesizată în mediul rural a scăzut cu 7,4%. Infracționalitatea contra persoanei înregistrează, de asemenea, scăderi pentru al șaselea an consecutiv, respectiv o scădere cu 5,82%.

În ce privește infracțiunile contra vieții, în cursul anului 2018 nu s-a înregistrat niciun caz de lovituri cauzatoare de moarte, iar tentativele de omor au scăzut cu 9,09%. S-au înregistrat cinci infracțiuni de omor, în scădere cu 16,6% față de anul 2017. Toate faptele de mare violență sesizate în 2018 au fost soluționate prin identificarea autorilor.

Dispozitivul de siguranță a fost adaptat în funcție de evoluția situației operative, fiind organizate patrule în zonele cu risc criminogen, corelate cu intervalele orare de comitere a faptelor. Structurile de ordine publică au organizat 704 acțiuni cu efective sporite, în urma cărora au aplicat 31.152 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 11.551.080 lei.

Efectivele poliției de ordine publică au constatat 1.831 de infracțiuni, din care 1.438 în flagrant.

Media zilnică a fost de 92 de patrule, din care 14 mixte (împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră).

Patrulele de ordine publică au intervenit la 13.908 apeluri semnalate prin intermediul S.N.U.A.U. 112, din care 7.875 în mediul urban și 6.033 în mediul rural. De asemenea, în cursul anului 2018, polițiștii de ordine publică au intervenit la 621 de solicitări ale cetățenilor, altele decât cele semnalate prin SNUAU 112.

În ce privește timpii de intervenție, în 52,7% din cazuri s-a intervenit în mai puțin de 10 minute. Media a fost de 68 de apeluri pe zi, respectiv o intervenție la 21 de minute.

Au fost constatate 215 infracțiuni silvice, fiind aplicate 506 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 1.027.650 lei. Totodată, în cursul anului 2018 au fost confiscați 1.514,14 metri cubi de material lemnos, în valoare de 384.220 lei.

Polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat pentru combaterea faptelor ilegale grave din economie, obiectivul prioritar de acţiune fiind menţinerea unui climat de legalitate în sfera afacerilor, în vederea consolidării unui mediu de afaceri stabil şi predictibil, capabil a asigura buna funcţionare a economiei româneşti.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au recuperat prejudicii în sumă de 9.220.690 lei și a pus în aplicare măsuri asiguratorii în valoare de 18.758.000

În urma acțiunilor și verificărilor efectuate lucrătorii de investigare a criminalităţii economice au aplicat 190 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 365.100 lei, dispunând confiscarea de mărfuri în valoare totală de 393.800 lei (mărfuri agroalimentare, legume-fructe, țigarete, tutun, alcool etc.) respectiv a 746.000 ţigarete marcate necorespunzător (37.300 de pachete de ţigarete) şi a 66,9 kg. de tutun pentru fumat.

În anul 2018 a crescut numărul infracțiunilor economice constatate de la 515 (2017) la 540 și a crescut numărul persoanelor cercetate pentru infracțiuni economice de la 394 (2017) la 431, iar numărul persoanelor cercetate pentru evaziune fiscală a scăzut cu 3,8%.

Activităţile desfăşurate de poliţiştii rutieri în 2018 au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, creşterea disciplinei în traficul rutier, îmbunătăţirea fluenţei şi siguranţei acestuia, ţinând cont de multiplicarea factorilor de risc care sporesc pericolul producerii accidentelor rutiere şi de valorile  ridicate de trafic auto şi pietonal.

Au fost identificați toţi conducătorii auto care au părăsit locul faptei, înregistrându-se o scădere cu 19,5% a accidentelor rutiere în cazul cărora conducătorii auto au părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.

În anul 2018 s-a înregistrat o creștere a numărului de accidente rutiere grave de la 172 (2017) la 185, o creștere a numărului de persoane decedate, de la 32 la 47 şi o scădere de la 172 la 160 a numărului persoanelor rănite grav în urma accidentelor rutiere.

Structurile de poliție rutieră au soluționat 1.161 de dosare penale. De asemenea, au fost dispuse măsuri preventive față de 31 de persoane. Din cele 31 de persoane reținute, s-a dispus arestarea preventivă față de patru persoane și măsura controlului judiciar față de alte șase persoane.

A existat o evidentă corespondenţă între principalele cauze generatoare de accidente şi sancţiunile aplicate pentru încălcările de gen ale regulilor rutiere. Astfel, pe drumurile ce tranzitează judeţul Bihor principalele cauze care au stat la baza producerii accidentelor rutiere au fost viteza neadaptată la condițiile de drum, indisciplina pietonilor, neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor.

În cursul anului 2018, poliţiştii rutieri bihoreni au aplicat 41.491 de sancțiuni contravenționale, din care 19.203 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 4.206 pentru indisciplina pietonilor și 556 pentru indisciplina bicicliștilor şi au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 2.762 de permise de conducere (587 pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei legale, 766 pentru neacordarea de priorității de trece pietonilor și vehiculelor, 447 pentru conducere sub influența alcoolului). De asemenea, au fost retrase 929 de certificate de înmatriculare a vehiculelor.

Au fost identificați 33 de conducători auto care au părăsit locul faptei în cazul accidentelor cu victime (100%).

În cursul anului 2018 au fost organizate 30 de acțiuni în oglindă cu poliţia din judeţul Hajdu-Bihar, Ungaria, pentru diminuarea riscului rutier în zona de frontieră a celor două state și prevenirea victimizării cetățenilor prin accidente rutiere.

De asemenea, în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost organizate 13 acțiuni în trafic, pe timp de noapte, cu patrule mixte rutiere româno-ungare, atât în zona Oradea – Debrecen, cât și Valea lui Mihai – Nyírábrány, pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere cauzate, în special, de oboseala la volan a conducătorilor auto, pe drumurile europene de tranzit.

Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine şi siguranţă publică pentru cetăţenii județului Bihor în ceea ce privește prevenirea și combaterea încălcărilor prevederilor legale în materie de arme, explozivi și substanțe periculoase reprezintă obiectiv prioritar al activităţii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. În urma acțiunilor desfășurate pe domeniul arme, explozivi şi substanţe periculoase, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 4.903 lei. Totodată, au fost confiscate 110 arme, 383 de elemente de muniție, 2.660 de kg. de articole pirotehnice, 59 de kg. de substanțe toxice, 52 de kg. de mercur, fiind indisponibilizat un autovehicul.

Infracționalitatea în domeniul arme, materii explozive și substanțe periculoase a înregistrat o ușoară scădere (0,92%). Polițiștii de la Serviciul Arme, Substanțe Explozive și Periculoase au efectuat 114 acțiuni și controale și au constatat 107 infracțiuni (108 în 2017), din care 31 la regimul armelor și munițiilor, 20 de infracțiuni de braconaj, 18 la regimul materiilor explozive, 3 infracțiuni privind deșeurile periculoase, 9 privind protecția mediului, 3 infracțiuni la Codul Vamal, în cadrul cărora au fost cercetate 34 de persoane, iar 20 de persoane au fost trimise în judecată pentru comiterea a 30 de infracțiuni. De asemenea, au fost luate măsuri preventive de reținere pentru 24 de ore față de cinci persoane.

În cursul anului 2018 au fost executate 211 mandate și sentințe penale, din care 29 de mandate europene de arestare, emise de autoritățile străine.

Serviciul Criminalistic își aduce constant contribuția la identificarea autorilor de infracţiuni prin utilizarea tehnicii și mijloacelor criminalistice. Se evidenţiază dezvoltarea în plan calitativ a modului de abordare a activităţii de cercetare a locului faptei, a expertizelor sau constatărilor criminalistice, implementarea și verificarea în bazele de date criminalistice, atât prin căutarea şi ridicarea tuturor categoriilor de urme, cât și prin identificarea autorilor în bazele de date și prin expertize.

A fost efectuată cercetarea la fața locului la 4.450 de evenimente, ridicându-se 2.165 de urme papilare și biologice. Prin sistemul AFIS au fost identificați 166 de autori, în 153 de dosare penale. Au fost efectuate 239 de expertize și constatări criminalistice, stabilindu-se vinovăția a 66 de persoane.

În ce priveşte activitatea Serviciului de Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, în cursul anului 2018, prin aplicaţia Rocris au fost eliberate 84.4431 de documente, din care 73.306  certificate de cazier judiciar.

Referitor la activitatea derulată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, scopul activităților derulate de acest compartiment specializat constă în diminuarea potențialului criminogen, a cauzelor și condițiilor care generează sau favorizează infracționalitatea precum și informarea populaţiei cu privire la măsurile antivictimale care trebuie respectate pentru prevenirea fenomenul infracţional.

În cursul anului 2018, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat 336 de activități preventive în unitățile de învățământ din județul Bihor și au încheiat 31 de protocoale de colaborare cu alte instituții sau organizații nonguvernamentale. Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni au desfășurat 17 ample proiecte menite să reducă numărul de infacțiuni și riscul de victimizare, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, în cadrul cărora au desfășurat 550 de activități cu caracter preventiv. Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni au desfășurat activități cu caracter preventiv în 46 de comunități rurale din județul Bihor. De asemenea, au fost realizate 10.000 de materiale cu caracter informativ – preventiv, care au fost distribuite în cadrul acțiunilor preventive desfășurate.

Delincvența juvenilă și victimizarea minorilor reprezintă preocupări majore și constante, acest domeniu constituind prioritate națională de prevenire în scopul reducerii riscului de victimizare și de implicare în activități infracționale.

În cursul anului 2018, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat la 998 de misiuni cu grad ridicat de periculozitate, organizate independent sau în cooperare cu alte formaţiuni operative, au participat la razii, activități de menținere a ordinii publice, percheziţii şi acțiuni de prindere în flagrant. De asemenea, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au asigurat pregătirea tactică a 829 de polițiști bihoreni, în cadrul a 80 de sesiuni de instruire.

În cursul anului 2018, 9 cadre au încetat raporturile de serviciu și au fost încadrați 29 de polițiști. Au fost reabilitate/consolidate 5 sedii de unităţi de poliţie.

A fost aprobat proiectul transfrontalier pe linia de finanțare europeană INTERREG România – Ungaria – SAFE BORDER, SAFER LIFE – RO – HU 183, în care Inspectoratul de Poliție Județean Bihor este partener (în valoare totală de 287.904,85 euro).