În cursul zilei de azi, 24 octombrie 2019 viceprimarul Florin Birta și directorul general al Agenției Naționale pentru Locuințe Andrei Țurcanu au semnat protocolul de predare- primire a obiectivului de investiții „Locuințe pentru tineri destinate închirierii, specialiști din sănătate”, de pe strada Spartacus nr. 50.
Pentru blocul ANL din curtea Spitalului Municipal Dr Gavril Curteanu, Primăria Oradea va asigura administrarea, exploatarea și paza obiectivului de investiții, urmând ca în viitorul apropiat să se realizeze repartiția apartamentelor de către Primăria Oradea, în colaborare cu spitalele și cadrele medicale orădene.
„Primăria Oradea a început demersurile pentru realizarea acestor locuințe la finalul anului 2015, investiția fiind menită să atragă la Oradea medici competenți și să îi determine pe o parte din ei, pe cei mai buni, să rămână în Oradea.
Mulțumim Agenției Naționale pentru Locuințe și domnului director Andrei Țurcanu pentru realizarea acestui proiect în Oradea. Vom reuși să oferim astfel condiții atractive pentru specialiștii din sănătate care lucrează sau vor lucra în sistemul sanitar orădean, scopul fiind acela de a oferii servicii medicale cât mai bune orădenilor.
Pentru realizarea acestei investiții de către Agenția Națională pentru Locuințe, municipalitatea a pus la dispoziție terenul aferent, a realizat utilitățile, drumul de acces, 43 de locuri de parcare și iluminatul public”, a declarat Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea.
Lucrările au fost realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe și Primăria Oradea. Ministerul Dezvoltării a asigurat investiţia aferentă construirii blocului pe terenul pus la dispoziţie de către municipalitate, iar Primăria Oradea a asigurat costul execuţiei utilităţilor aferente construcţiei, precum şi sistematizarea amplasamentului, respectiv apă, canalizare, energie termică, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale şi spaţii verzi. Totodată, în scopul finalizării construcţiei, municipalitatea a făcut demersurile pentru conectarea blocului la reţelele de apă, canalizare şi termoficare, respectiv realizarea canalizării pluviale, asfaltarea drumurilor și parcărilor.
Ordinul de începere a lucrărilor la blocul ANL din curtea spitalului municipal Dr Gavril Curteanu a fost dat în luna aprilie 2018, iar construcţia, în valoare de peste 3 milioane de lei, a fost realizată de constructorii Selina şi Trameco.
Blocul cu 30 de unităţi locative are locuințe de una și două camere, de nivel parter plus patru etaje. Proiectul de construire de locuinţe pentru medici vine în sprijinul stabilizării populaţiei în municipiul Oradea şi evitarea migraţiei personalului de specialitate medico-sanitar bine pregătit.