Naţionala de fotbal a României întâlnește, în această seară, de la ora 21.30, într-un meci amical, reprezentativa Columbiei. Partida se dispută pe Wanda Metropolitano din Madrid.
Elevii lui Edi Iordănescu au susținut luni seara ultimul antrenament înainte de testul contra Columbiei. Tricolorii s-au pregătit într-una dintre cele mai prestigioase baze de antrenament din întreaga lume, și anume cea a lui Real Madrid. România s-a antrenat la Valdebebas, locație aflată la 5 kilometri de hotelul în care sunt cazați ai noștri.
Jucătorii naționalei României se vor simți că acasă la meciul contra Columbiei. Organizatorii partidei de la Madrid au anunțat că deja s-au vândut 12.000 de bilete, iar casele vor fi deschise până la primul fluier de marți seara. În total s-au pus în vânzare 30.000 de bilete și există șanse ca aproape toate să se vândă.
Columbia, pregătită din 2022 de tehnicianul argentinian Nestor Lorenzo, este neînvinsă de 20 meciuri, iar în ultimul amical a trecut de Spania. Tricolorii vor evolua, în premieră, în echipamentul roşu, cel de deplasare. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că jucătorii columbieni vor evolua în tricouri galbene.
Înainte de participarea la EURO 2024, România va mai disputa, în iunie, două partide amicale, ambele la Bucureşti, pe stadionul Steaua: marţi, 4 iunie, contra Bulgariei, şi sâmbătă, 8 iunie, împotriva reprezentativei din Liechtenstein.