DIICOT anunță că raportul protestului 10 august, intitulat ”Informarea privind manifestația de protest desfășurată în municipiul București în data de 10.08.2018”, și declasificat de MAI cuprinde evaluări cu privire la modul de derulare a evenimentelor și intervenția forțelor de ordine.

„Înscrisul intitulat ”Informarea privind manifestația de protest desfășurată în municipiul București, în data de 10.08.2018”, declasificat de către M.A.I. la data de 14.11.2019, nu cuprinde date referitoare la implicarea unor persoane fără atribuții în activitatea de gestionare a intervenției jandarmeriei în timpul protestelor, ci evaluări contextuale cu privire la modul de desfășurare a evenimentelor și cu privire la capacitatea de reacție a forțelor de ordine.

Afirmațiile în sensul că ”potrivit unor surse din DIICOT, Mihai Valeriu ar fi ținut permanent legătura cu Liviu Dragnea și liderii huliganilor” nu au un fundament real”, transmite DIICOT, joi, într-un comunicat.

Potrivit unor surse din DIICOT citate de HotNews.ro , un subsecretar de stat din Ministerul de Interne, Mihai Valeriu, ar fi ținut permanent legătura cu Liviu Dragnea și cu liderii huliganilor în timpul protestelor din 10 august 2018. Acest oficial din MAI ar fi fost cel care a dat ordinele după ce fostul ministru Carmen Dan, aflată oficial în concediu în ziua respectivă, a venit la minister și a preluat comanda operațiunilor.