Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a declarat marți că alianța cu PSD ar trebui să continue și după 2024 deoarece România are nevoie de stabilitate. 

Rareș Bogdan a afirmat că alegerile locale și cele europarlamentare nu sunt chestiuni separate cum par, deoarece primarii au reușit să facă investiții și cu ajutorul fondurilor europene, deci apartenența la UE a contribuit la dezvoltarea comunităților noastre.

„Reprezentanții PNL și PSD (în Parlamentul European) au conlucrat împreună pentru a obține bani pentru România, avantaje, condiții pentru România”, a mai spus Bogdan, la o televiziune de știri.

El a invocat apoi printre realizări intrarea României în Schengen cu granițele aeriene și maritime. Despre faptul că, totuși, sunt cozi la vămi pentru că nu am intrat în Schengen și cu frontierele tereste, Bogdan a afirmat: „Asta poate să ne arate și mai mult de ce e important să fim o echipă națională puternică, care să lupte pentru cauza României la Bruxelles și să condiționeze, să infleunțeze, să pună presiune pe Austria să cedeze”.

Rareș Bogdan, mesaj tranșant pentru electoratului PNL. A-i da un vot lui Nicușor Dan însemnă a-l arunca pe apa sâmbetei

„Vreți mai mulți bani europeni, o repreznetare mai puternică la nivelul Parlamentului European, vreți ca vocea României să conteze cu adevărat în deciziile pe care le ia Bruxellesul? Votați lista comună pentru a avea 17 – 20 de europarlamentari care să influențeze cu adevărat politica la nivelul marilor familii politice și la nivelul deciziilor PE. Cu cât suntem mai mulți și mai uniți, cu atât suntem mai puternici”, a continuat acesta.

Întrebat dacă alianța cu PSD va continua și după alegerile din acest an, Rareș Bogdan a răspuns: „Eu cred că nu există motive să nu continuăm împreună această coaliție pentru că România are nevoie de stabilitate, de o voce extrem de puternică și de coerentă în actul guvernamental”.

Totodată, chestionat dacă asta înseamnă că e posibil ca PNL și PSD să aibă candidat comun la prezidențiale, Rareș Bogdan a răspuns: „O să vă răspund cu toată deschiderea la această întrebare după data de 10. Până atunci, ne concentrăm pe locale și europarlamentare, prin a-i convinge pe români. (…) Apoi vom sta de vorbă și despre proiecte strict politice, candidaturi comune sau nu”.