Primarul Ilie Bolojan a susținut azi, 24 septembrie 2018, o conferință de presă cu privire la unul dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local. Este vorba de conexiunea la Terminalul Intermodal și Terminalul Intermodal propriu-zis, lucrări care sunt gândite ca două proiecte complementare.
Strategia de dezvoltare a orașului pe termen mediu și lung are în vedere dezvoltarea unui centru intermodal pentru asigurarea transportului combinat rutier-feroviar al mărfurilor, cu facilități de manipulare și depozitare a mărfurilor și zone dedicate serviciilor.
Locația propusă pentru dezvoltarea proiectului de construire a terminalului este un amplasament situat în zona Gării CFR din Episcopia Bihor, cu acces printr-un drum municipal la drumul european E60/drumul național DN1.
În ședința Consiliului Local de azi au fost aprobați indicatorii tehnico-economici – faza studiu de fezabilitate pentru investiția „Construire drumuri colectoare și pasaj pentru Centrul de Transport Intermodal din municipiul Oradea”, care va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014 -2020).
„Proiectul terminalului intermodal propriu-zis este într-o fază avansată de lucru, mai este necesară finalizarea analizei cost-beneficiu, după care se va depune proiectul integral, cu mențiunea că finanțarea este deja câștigată. Un proiect foarte important e conectarea acestui terminal la rețeaua de drumuri naționale și la viitoarea autostradă Transilvania, în așa fel încât accesul tirurilor la terminal să se facă cât mai facil și transbordarea de pe calea ferată pe rutier să se facă fără niciun fel de probleme”, a spus primarul Ilie Bolojan în cadrul conferinței de presă.
În vederea deservirii viitorului centru de transport intermodal se propune realizarea unui pasaj suprateran în intersecția străzii Calea Borșului cu străzile Uzinelor și Nicolae Filipescu, zona girației existente, precum și a unui drum colector paralel cu Calea Borșului.
Pasajul superior peste DN1 va fi prevăzut cu două benzi de circulație și va avea o lungime de 500 de m, din care 266 de m reprezintă pasajul propriu-zis, iar diferența sunt cele două rampe de coborâre, respectiv de urcare pe pasaj. Lățimea părții carosabile a pasajului va fi de 7,8 m. Pasajul nu va avea trotuare, deoarece acesta este destinat exclusiv mașinilor care tranzitează.
Al doilea obiectiv al acestui proiect este realizarea drumul colector va avea o lungime de 2,1 km , două benzi de circulație, trotuare și pistă de biciclete.
Valoarea totală a acestei investiții este de 30.153.85 lei (cca 6,5 milioane de euro) inclusiv TVA, iar durata de execuție este de 19 luni, dintre care trei luni de zile revin părții de proiectare.