Conform comunicatului de presă a ISU Crisana, luni, 01 iulie a.c., în jurul orei 11.00, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost mobilizat în localitatea Ceica, într-o misiune de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată.

Ajunşi la locul indicat de apelant, specialiştii pirotehnişti au identificat un proiectil de calibru 47 mm, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial. Muniţia, descoperită de un localnic în propria grădină în timpul efectuării unor lucrări de amenajare a acesteia, a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic.

În scopul prevenirii unor evenimente ce se pot solda cu răniri grave ori cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” recomandă cetăţenilor respectarea măsurilor menite a le proteja viaţa în cazul descoperirii unor muniţii ori elemente de muniţie:

•     să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea de muniţii neexplodate;

•    să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate;

•    să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

De asemenea, în cazul descoperirii elementelor de muniţie se interzice:

•    ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;

•    comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;

•    lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;

•    introducerea muniţiilor în foc;

•    topirea elementelor metalice de muniţii;

•    tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;

•    folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;

•    utilizarea explozivilor şi pulberilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;

•    demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;

•    folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.

În zona în care sunt descoperite elemente de muniţie se interzice:

•    accesul persoanelor şi animalelor;

•    executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate;

•    aprinderea focului;

•    executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare;

•    circulaţia vehiculelor.