Polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de campanie au oferit recomandări utile cetățenilor ucraineni refugiați în județul Bihor, pentru a preveni victimizarea acestora.
În perioada martie – aprilie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea, ai Crucii Roșii Filiala Bihor și ai Fundației „Șinca” au desfășurat o serie de activități de informare destinate cetățenilor ucraineni refugiați în județul Bihor, în special femeilor și copiilor, pentru prevenirea victimizării prin diverse infracțiuni a acestei categorii de persoane, pe perioada șederii în județul Bihor.
Astfel, polițiștii de prevenire bihoreni au fost prezenți în mai multe localități din județul Bihor, unde sunt cazate persoane refugiate, au interacționat cu acestea și le-au prezentat informații și sfaturi preventive.
Polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de program le-au oferit acestora detalii despre cum să facă în siguranță schimbul de valută, despre cum să se legitimeze și ce informații pot fi solicitate de autoritățile române, cum să își păstreze documentele și bunurile în siguranță, cum să circule cu taxiul în siguranță, cum să prevină să devină victime ale traficului de persoane, dar le-au explicat și unde să solicite ajutor în caz de nevoie.
Polițiștii le-au distribuit acestora fluturași și pliante cu recomandări preventive în limba ucraineană și engleză, care, pe lângă sfaturi, conțin și numerele de telefon pe care le pot apela în caz de urgență sau la nevoie.
De asemenea, alături de polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix, polițiștii de prevenire bihoreni au distribuit materiale preventive cu aceleași recomandări, scrise în limbile ucraineană și engleză, în diverse locații din Băile Felix în care sunt cazate persoane refugiate din Ucraina.
Activităţile de acest gen vor fi continuate de polițiștii de prevenire bihoreni şi în perioada premergătoare sărbătorilor pascale.
Sursa: Realitatea de Bihor