Luni, 18 decembrie a.c., la ora 00.30, pe D.N. 19, între localităţile bihorene Roşiori şi Diosig, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș, reprezentant al unei societăți comerciale din județul Timiș, în timp ce conducea o autoutilitară cu care transporta 246 de baxuri cu articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, care conțineau aproximativ 960.000 de petarde și 600 de baterii de artificii, toate obiecte pirotehnice destinate a fi deținute sau folosite exclusiv de către pirotehnicieni, fără a fi autorizat în acest sens și fără a putea prezenta documentele legale, conform prevederilor Legii nr.126/1995, privind regimul materiilor explozive (anexăm foto).
Acesta este bănuit că ar fi intenționat să comercializeze obiectele pirotehnice respective către persoane fizice neautorizate.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice, destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice, în valoare totală de 53.160 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
*
ATENȚIE LA MATERIALELE PIROTEHNICE!
RECOMANDĂRI PREVENTIVE ȘI CADRU LEGISLATIV
Polițiștii bihoreni acționează și în acest an în cadrul acţiunii naţionale „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice și pentru a preveni victimizarea cetățenilor.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă acțiunile pe raza întregului județ, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Astfel, polițiștii bihoreni efectuează acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.
Din experienţa anilor anteriori, s-a dovedit că există cetăţeni care, contrar prevederilor legale, încearcă să achiziţioneze articole pirotehnice din categoriile celor interzise a fi folosite de către publicul larg, pentru a le utiliza în perioada sărbătorilor de iarnă. Utilizarea neautorizată poate cauza răniri sau incendii, aspecte ce se doresc a fi evitate prin acțiunile polițiștilor. O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care sunt cei mai expuși la victimizare în cazul în care intră în posesia unor articole pirotehnice interzise și le folosesc! Reamintim cetăţenilor faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.
Poliţiștii bihoreni vă reamintesc că sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Cetăţenii sunt atenţionaţi că poliţiştii bihoreni vor acţiona pentru combaterea cu fermitate a comerţului ilegal cu articole pirotehnice, dar şi a folosirii ilegale a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale. Pentru a preveni incidentele neplăcute şi chiar victimizarea populaţiei prin folosirea unor obiecte pirotehnice neconforme noilor prevederi legislative, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică în preajma sărbătorilor de iarnă, cetăţenii sunt rugaţi să achiziţioneze obiectele pirotehnice permise de lege doar de la societăţi autorizate.