Peste 77.000 de țigarete de contrabandă, bani și telefoane mobile, confiscate de polițiștii bihoreni în urma a 7 percheziții domiciliare. Cinci persoane au fost reținute.

Vineri, 8 iulie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr. 8 de Poliție Rurală Tinca din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au reținut pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor cinci persoane cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani, toate din județul Bihor, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

Pentru documentarea și probarea activității infracționale a celor în cauză, la data de 26 iunie, polițiștii Secției nr. 8 de Poliție Rurală Tinca au efectuat 7 percheziții domiciliare pe raza localităților bihorene Tinca și Batăr.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, polițiștii bihoreni au descoperit 77.260 de țigarete (3.863 de pachete), nemarcate sau marcate necorespunzător, introduse ilegal în țară. Totodată au fost descoperiți și ridicați în vederea cercetărilor 35.504 lei, 385 de lire sterline și 160 de euro, bani în legătură cu care există suspiciunea că ar proveni din comercializarea de țigarete provenite din contrabandă, precum și șase telefoane mobile (anexăm foto).

Cele 77.250 de țigarete de contrabandă, nemarcate legal și banii descoperiți în urma perchezițiilor efectuate au fost indisponibilizați, urmând a face obiectul confiscării speciale, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului.

Polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă și deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

Imagine

Sursa: Realitatea de Bihor