În perioada 14 – 16 septembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 307 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 126.640 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 18 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 10 certificate de înmatriculare, au fost constatate nouă infracțiuni și 24 de tamponări.
187 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 25 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancționați 26 de pietoni care au traversat neregulamentar, au fost sancționate patru depășiri neregulamentare, trei sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, iar 62 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere
– Excesul de viteză în trafic, sancționat cu fermitate de polițiștii bihoreni.
Astfel, duminică, 16 septembrie, la ora 17.21, pe strada Ogorului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 136 km/h, înregistrată radar, în zonă de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.
Tot duminică, 16 septembrie, la ora 17.41, pe strada Ogorului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din Pomezeu, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 134 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.
De asemenea, duminică, 16 septembrie a.c., la ora 08.20, pe strada Ogorului din Oradea, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din Dușești, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 133 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.
Duminică, 16 septembrie a.c., la ora 10.30, pe strada Ogorului din Oradea, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din Dușești, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 125 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.
Sâmbătă, 15 septembrie, la ora 19.24, pe D.N.1, în comuna Tileagd, județul Bihor, a fost depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din Aleşd, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 115 km/h, înregistrată radar, în zonă de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.
Conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.