106 participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii bihoreni în acțiune, în ultimele 24 de ore.
Luni, 14 februarie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 38.860 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 14 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șase certificate de înmatriculare și au fost constatate șase tamponări.
39 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, au fost sancționați 21 de pietoni care au traversat neregulamentar, nouă sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, cinci pentru nerespectarea semnificației semaforului electric, patru pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate patru opriri neregulamentare, trei pentru lipsa ITP, a fost sancționată o depășire neregulamentară, iar 20 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Sursa: Realitatea de Bihor