Certificatul de atestare fiscală și cazierul fiscal au fost scoase din lista documentelor obligatorii pentru înscrierea în Programul Tomata, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Agriculturii.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a elaborat un proiect de act normativ prin care vor fi modificate Hotărârea Guvernului nr.148/2022, precum și Hotărârea Guvernului nr.147/2022,  prin reglementarea următoarelor aspecte:

prelungirea termenului de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorului de minimis pentru legumele în spații protejate până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv;

abrogarea criteriului de eligibilitate referitor la obligațiile fiscale restante la bugetul general consolidat al statului, pentru ambele scheme de ajutor de minimis;

eliminarea certificatului de atestare fiscală și a cazierului fiscal din cadrul documentației atașate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis.

„În urma dialogului cu fermierii interesați de accesarea programului Tomata și de celelalte programe pe care le derulăm în acest an, am luat decizia de a simplifica procedura de acordare a sprijinului. Am ținut cont de semnalele primite din partea potențialilor beneficiari și am prelungit cu o lună termenul de depunere a cererilor. De asemenea, pentru a simplifica procedura de accesare a schemelor, am decis să eliminăm obligativitatea depunerii certificatului de atestare fiscală și a cazierului fiscal, procedură care s-ar fi resimțit și la nivelul personalului instituțiilor emitente ale acestor documente”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

El a adăugat că în luarea deciziei s-a ținut cont și de faptul că majoritatea solicitanților ambelor scheme de sprijin sunt persoane fizice care nu au realizat venituri, confruntându-se totodată cu lipsa lichidităților, a diverselor cheltuieli pentru achiziția de sămânță ori pentru înființarea culturilor, alte costuri generate de încălzirea spațiilor protejate dar și a faptului că, în foarte multe cazuri, informațiile înregistrate în bazele de date ale ANAF, APIA și ale UAT-urilor nu erau corelate, ceea ce generează întârzieri în procesul de depunere a cererilor de înscriere în program.