Viceprimarul Florin Birta împreună cu directorul Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, Mihai Jurca și cu directorul Direcției Monitorizare Cheltuieli de Funcționare și Organizare Evenimente din Primăria Oradea, Mircea Oaie au susținut azi, 16 aprilie 2019, o conferință de presă privind programul manifestărilor dedicate zilei de 20 aprilie și detalii despre evenimentele care au loc în această săptămână.

Viceprimarul Florin Birta a precizat: „Le mulțumesc colegilor Mihai Jurca și Mircea Oaie pentru implicare, pentru că ei au fost motorul organizării acestor evenimente care vin cu multe surprize pentru participanți. Seria evenimentelor începe chiar azi, când în Piața Unirii are loc vernisajul expoziției stradale «General Traian Moșoiu. 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea». Evenimentul este un preambul la inaugurarea oficială, din 18 aprilie, ora 16.00, a expoziției permanente închinate primului război mondial și lui Traian Moșoiu, amenajată în Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural. Manifestările pregătite pentru data de 19 aprilie vor avea loc în județ, respectiv în localitățile Borod, Aleșd și Tileagd. Urmează ca sâmbătă, 20 aprilie, să aibă loc în Piața Unirii dezvelirea Statuii Episcopului Ortodox Roman Ciorogariu și a Statuii Episcopului Greco Catolic Demetriu Radu, dar și o reconstituire istorică a întâmpinării Generalului Traian Moșoiu de către primarul Rimler Károly”.

Totodată, viceprimarul Florin Birta a precizat că apar unele modificări în programul zilei de 20 aprilie, datorită suprapunerii evenimentelor dedicate acestei zile cu slujba de înviere care se oficiază la Biserica Romano-Catolică din fața Primăriei Oradea. Modificările aduse în program au ca scop încheierea întregii manifestări până ora la 21:30, oră la care va începe slujba de înviere în biserică.

Prin urmare programul va fi decalat astfel: concertul Andra – tradițional va avea loc de la ora 19.30, nu de la ora 20:00 cum s-a anunțat inițial, iar focul cu artificii va avea loc la ora 21:00, nu la 21: 30.

„Mulțumim pe această cale reprezentanților Bisericii Romano-Catolice, respectiv preotului paroh de la Biserica Sf. Ladislau din Piața Unirii și enoriașilor pentru înțelegerea de care au dat dovată. Le dorim tuturor Sărbători Fericite!”, a completat viceprimarul Florin Birta.

Dacă vremea continuă să fie una favorabilă, odată cu defilarea militară programată în intervalul 15:00 – 16:30 va avea loc și o survolare aeriană cu 2 avioane Lancer și 4-5 elicoptere tip Puma.

Directorul APTOR, dl. Mihai Jurca a prezentat detalii despre scena care va fi amplasată în Piața Unirii și despre modul în care vor putea fi urmărite evenimentele.

„În ceea ce privește scena care va fi amplasată în Piața Unirii pentru Concertul Andra Tradițional și pentru concertul de muzică folclorică susținut de către Ansamblul Artistic Profesionist Crișana, aceasta va fi cea mai mare scenă amplasată până acum în Piața Unirii, având o lățime de 35 m și 14 m adâncime. De menționat că ecranele care vor fi amplasate pe scenă vor fi folosite pe tot parcursul zilei pentru a transmite în direct ceea ce se întâmplă în celelelate locații ale evenimentului. De asemenea, vom monta două ecrane uriașe, unul pe partea stângă a Pieței Unirii, cu spatele spre Primărie și altul pe partea dreaptă, la intersecția str. Vasile Alecsandri cu Piața Unirii, cu fața spre terasa restaurantului Ristretto, tocmai pentru ca evenimentul să poată fi urmărit de toți cei prezenți”, a spus directorul Mihai Jurca.

Pentru buna desfășurare a evenimentului se vor institui restricții de circulație, cu mențiunea că mersul tramvaielor nu va fi oprit decât pe perioada defilărilor militare.

Restricțiile de trafic auto pot fi vizualizate în planșele atașate.

În continuare, directorul Direcției Monitorizare Cheltuieli de Funcționare și Organizare Evenimente din Primăria Oradea, Mircea Oaie  a prezentat detaliile paradei militare: „La defilarea militară pregătită cu ocazia acestei zile vor fi prezente 256 de persoane din cadrul armatei, însoțind o tehnică militară constând în cca 30 de mijloace aparținând structurilor MAI și MAPN. E important să menționăm că în 20 aprilie, de la ora 11:45, în fața Bisericii cu Lună, exact în același loc și la aceeași oră ca acum 100 de ani, vom organiza cu ajutorul actorilor de la Teatrul de Stat Regina Maria un moment alegoric, o reconstituire istorică militară a întâmpinării Generalului Traian Moșoiu de către primarul Rimler Károly. Toți cei prezenți vor primi un steag tricolor și un ziar de epocă”.

Mai jos găsiți programul detaliat al evenimentelor.

 

PROGRAMUL ZILELOR  16 – 17 – 18 aprilie 2019

 

ORA

LOCAŢIA

EVENIMENTE SPECIALE ÎN 16 APRILIE 2019

1200

PIAȚA UNIRII

STATUIA LUI MIHAI VITEAZUL

Deschiderea oficială a expoziției stradale „General Traian Moșoiu. 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea” (deschisă publicului până în data de 26 mai 2019)

Lansare broșură „General Traian Moșoiu. 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea”

ORA

LOCAŢIA

EVENIMENTE SPECIALE ÎN 17 APRILIE 2019

1200

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR

Deschiderea oficială a expoziției „Arta tranșeelor în România” – Colecționar inginer Dumitru Cristian (deschisă publicului până în data de 30 iunie 2019)

ORA

LOCAŢIA

EVENIMENTE SPECIALE ÎN 18 APRILIE 2019

1200

BISERICA SFÂNTUL NICOLAE

STRADA IULIU MANIU

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
Dezvelirea Statuii lui Iuliu Maniu, de către Episcopul Virgil Bercea
Sfințirea Statuii lui Iuliu Maniu, de către Episcopul Virgil Bercea
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:

– Ilie Bolojan – primarul municipiului Oradea

– persoană oficială

– istoric militar

Depunere de coroane, jerbe și buchete de flori
Realizarea dispozitivului de defilare
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

1400

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR

Deschiderea oficială a expoziției „Basarabia și Crișana. Perenitatea artei populare în două provincii de la granița României Mari”

1600

MUZEUL ORAȘULUI ORADEA – COMPLEX CULTURAL

(CETATEA ORADEA)

Inaugurarea expoziției permanente dedicate Generalului Traian Moșoiu și Primului război mondial

Lansarea revistei „Identitatea națională”, Gl. bg. (rz) Grigore Bartoș

 

PROGRAMUL ZILEI – 19 aprilie 2019

 

 

ORA

LOCAŢIA

PROGRAMUL ZILEI DE 19 APRILIE 2019

1130

PLATOU PIATRA CRAIULUI

Întâmpinarea oficialităţilor și organizarea detașamentelor militare

Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre localitatea Borod

1200

LOCALITATEA BOROD

TROIȚA EROILOR

(CURTEA ȘCOLII DIN BOROD)

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
TE DEUM oficiat de un sobor de preoți
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:

– primarul localității Borod

– persoană oficială

– istoric militar

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)
Scurt program artistic
Realizarea dispozitivului de defilare
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre localitatea Aleșd

1400

LOCALITATEA ALEȘD

(MONUMENTUL DIN CENTRUL ORAȘULUI ALEȘD)

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
TE DEUM oficiat de un sobor de preoți
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:

– primarul localității Aleșd

– persoană oficială

– istoric militar

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)
Scurt program artistic
Realizarea dispozitivului de defilare
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre localitatea Tileagd

1700

LOCALITATEA TILEAGD

MONUMENTUL EROILOR

(LÂNGĂ CLĂDIREA PRIMĂRIEI)

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
TE DEUM oficiat de un sobor de preoți
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:

– primarul localității Tileagd

– persoană oficială

– istoric militar

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)
Realizarea dispozitivului de defilare
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

Încheierea activităților dedicate zilei de 19 aprilie 2019 – 100 de ani de la instaurarea administrației românești în județul Bihor și în Oradea – deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre localitatea Oradea

PROGRAMUL ZILEI – 20 aprilie 2019

 

 

ORA

LOCAŢIA

PROGRAMUL ZILEI 20 APRILIE 2019

1100

STRADA INDEPENDENȚEI

Organizarea și constituirea detașamentului pentru reconstituire istorică

1115 – 1145

BISERICA CU LUNĂ

Slujbă de pomenire pentru toți înaintașii acestei țări și o rugăciune pentru întreg neamul românesc

BISERICA SFÂNTUL NICOLAE

1130 – 1145

PIAȚA UNIRII

PLATOUL DIN FAȚA BISERICII CU LUNĂ

Deplasarea detașamentului și a muzicii militare pe traseul strada Independenței – Piața Unirii

1145 – 1200

Moment alegoric, reconstituire istorică, întâmpinarea Generalului Traian Moșoiu de către primarul Rimler Károly

1200 – 1203

Tragerea clopotelor la toate bisericile din Oradea și Bihor

1203 – 1210

Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre Statuia Generalului Traian Moșoiu

1210 – 1215

STATUIA GENERALULUI TRAIAN MOȘOIU

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv

1215 – 1218

Intonarea Imnului Naţional al României

1218 – 1225

Scurtă rugăciune rostită de preotul militar al Garnizoanei Oradea

1225 – 1235

Scurtă alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de către un invitat al instituției

1235 – 1245

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)

1245 – 1250

Realizarea dispozitivului de defilare

1250 – 1300

Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

1300 – 1310

Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre Piața Unirii

1310 – 1315

PIAȚA UNIRII

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv

1315 – 1318

Intonarea Imnului Naţional al României

1318 – 1330

Dezvelirea Statuii Episcopului Ortodox Roman Ciorogariu și a Statuii Episcopului Greco Catolic Demetriu Radu, de către Episcopul Sofronie Drincec respectiv de către Episcopul Virgil Bercea

1330 – 1340

Sfințirea Statuii Episcopului Ortodox Roman Ciorogariu și a Statuii Episcopului Greco Catolic Demetriu Radu, de către Episcopul Sofronie Drincec respectiv de către Episcopul Virgil Bercea

1340 – 1410

Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:

– Ilie Bolojan – primarul municipiului Oradea

– istoric militar

1410 – 1420

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)

1420 – 1425

Realizarea dispozitivului de defilare

1425 – 1430

Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

1430 – 1500

Organizarea și constituirea detașamentelor și tehnicii militare pentru defilarea militară

1500 – 1630

STRADA INDEPENDENȚEI – PIAȚA UNIRII – STRADA AVRAM IANCU

Defilarea militară realizată cu personalul și tehnica din dotarea structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, din Garnizoana Oradea, precum și din alte garnizoane, aprobate de către Ministrul Apărării Naționale

1630 – 1800

PIAȚA UNIRII

Expoziție de tehnică militară din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională și demonstrații de reconstituire istorico-militară

1630 – 1800

Concert de muzică folclorică susținut de către Ansamblul Artistic Profesionist Crișana

1930 – 2000

Retragerea cu torțe

Traseul Parcul Traian (Prefectură) – Podul Dacia – Turbogirație – strada Independenței – Piața Unirii (statuie Mihai Viteazul, unde se va intona Imnul de Stat al României) – strada Avram Iancu

1930 – 2100

PIAȚA UNIRII

Concert Andra – tradițional

2100

Focuri de artificii

Încheierea activităților dedicate zilei de 20 aprilie 2019 – 100 de ani de la instaurarea administrației românești în județul Bihor și în Oradea