Circa opt din 10 gospodării din România au acces la rețeaua de internet, numărul fiind în creștere față de anul anterior.

Din totalul gospodăriilor din România, 82,1% au avut acces la reţeaua de internet de acasă în 2022, în creṣtere cu 1,3 puncte procentuale faţă de anul anterior, anunță INS.

Proporţia persoanelor de 16-74 ani care au folosit vreodată internetul a fost de 89,7%, cu 1,1 puncte procentuale mai mult faţă de anul anterior.

În anul 2022, peste 8 din 10 dintre gospodăriile din România (82,1%) au acces la reţeaua de internet de acasă.

În mediul urban, 88,6% dintre gospodării sunt conectate la internet, cu 14,9 puncte procentuale mai mult decât ponderea de 73,7% a gospodăriilor din mediul rural.

În profil teritorial, conectarea la internet a fost mai răspândită în cadrul gospodăriilor din regiunea Bucureşti-Ilfov (peste 9 din 10 gospodării au acces la internet de acasă), urmată de regiunile Centru (85,2%) şi Nord-Vest (85,0%). Cele mai mici ponderi sunt înregistrate de regiunile Nord-Est (76,6%), Sud-Muntenia (77,5%) ṣi Sud-Est (78,4%).

Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, proporţia celor care au folosit vreodată internetul a fost de 89,7%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale faţă de anul anterior (89,7% faţă de 88,6%), din care 95,4% în ultimele 3 luni, în creştere cu 1,1 puncte procentuale faţă de anul 2021 (95,4% faţă de 94,3%).

Dintre utilizatorii curenţi, 69,2% folosesc internetul de mai multe ori pe zi, iar 21,1% o dată pe zi sau aproape în fiecare zi.

Opt din zece gospodării din România au acces la internet. TOP regiuni

Pe regiuni de dezvoltare, ponderea persoanelor care au utilizat vreodată internetul a fost de 95,5% în regiunea Bucureṣti – Ilfov care constituie cel mai ridicat procent din ţară, urmată de regiunile Nord – Vest cu 93,1% ṣi Vest cu 92,0%. La polul opus se află regiunea Sud-Muntenia cu 85,4%.

Proporția bărbaților care folosesc sau au folosit vreodată internetul este puțin mai mare decât cea a femeilor: 90,0% față de 89,3%, diferența de 0,7 puncte procentuale fiind în scădere față de anul anteriorcând s e înregistra un ecart de 1,6 puncte procentuale.

Ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, ponderea persoanelor care utilizează internetul din grupa de vârstă 16-34 ani a fost de 98,1% în timp ce pentru grupa de vârstă cuprinsă între 55 şi 74 ani a ajuns la 73,3%.