În data de 21.11.2019, în jurul orei 20.30, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţie de Frontieră Vărşand – I.T.P.F. Oradea, aflat în misiune pe DN 79, a descoperit în două autoturisme, care circulau în regim taxi, opt cetăţeni străini – trei femei şi cinci bărbaţi. Întrucât aceştia nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele respective sunt cetăţeni din Irak, cu vârste cuprinse între 17 şi 59 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră şi se îndreptau către frontiera cu Ungaria.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.
Reamintim faptul că, în această lună, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au depistat în apropierea frontierei cu statul vecin, într-o pensiune dezafectată şi într-un imobil aflat în construcţie, în localităţile Santana (judeţul Arad) şi Girişu de Criş (judeţul Bihor), 41 de cetăţeni din Afganistan, Iran, Irak, Somalia şi Sri Lanka, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Polițiștii de frontieră menționează că „fapta persoanei care racolează, îndrumă, călăuzeşte, transportă sau adăposteşte o persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României constituie trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (art. 263 Cod penal)”.
Astfel, este recomandat persoanelor care domiciliază în apropierea frontierei de stat sau care desfăşoară activităţi de transport, de taximetrie sau de transport ocazional să anunţe imediat echipajele Poliţiei de Frontieră sau să sune la numărul de telefon 021.9590 (serviciu telefonic care funcţionează non-stop) în momentul în care cetăţeni străini le solicită astfel de servicii.