Agenția de Dezvoltare Locală Oradea S.A. (ADLO) a atras prin negociere directă o nouă investiție în Parcul Industrial Eurobusiness I, în valoare totală de 26.000.000 euro, aceasta fiind cea mai mare investiție din anul în curs până în prezent, care va genera un număr total de 200 de locuri de muncă, pe o suprafaţă de teren de 54.905 mp.
 
 
Contractul privind investiția a fost semnat marţi, 10.07.2018, de către reprezentanții societății ADLO SA, respectiv reprezentanții turci ai societății CNR Wire Exim SRL.
 
Compania activează în domeniul producției de cabluri şi fire – metalurgia cuprului, exprimându-şi intenția fermă de a desfășura în Parcul industrial activitățile specifice domeniului de activitate și a oricăror altor activități conforme legilor aplicabile parcurilor industriale.
 
Această investiție reprezintă încă o dovadă a deschiderii municipalității față de investitorii străini și nu numai, acesta fiind un factor decisiv atât în ceea ce privește serviciile oferite, infrastuctura realizată, cât și facilitățile de care beneficiază investitorii din partea Primăriei Municipiului Oradea.