Primarul Ilie Bolojan a susținut ieri, 5 noiembrie 2018, o conferință de presă cu privire la ultimele materiale care au fost aprobate azi în ședința Consiliului Local și care vizează câteva proiecte foarte importante pentru municipiul Oradea, pentru care au fost câștigate contracte de finanțare ce se ridică la peste 80 milioane de euro.

„Am finalizat partea de evaluare a acestor proiecte, am primit vizita în teren săptămâna trecută. Acum proiectele europene sunt în faza de precontractare și estimăm că până la sfârșitul acestei luni vom semna toate aceste contracte de finanțare”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Apoi, acesta a făcut o trecere în revistă a acestor pachete de proiecte.

Coridorul de mobilitate din Piața Gojdu până pe str. Vasile Alecsandri

Un proiect important este coridorul de mobilitate din Piața Gojdu până pe str. Vasile Alecsandri, care cuprinde la rândul său mai multe proiecte.

Primul este pasajul care se va realiza între Catedrala Ortodoxă și Casa de Cultură a Sindicatelor și datorită căruia mașinile vor putea traversa această piață prin subteran, piața devenind una pietonală, care va face legătura între Cetatea Oradea și centru, asigurând totodată undă verde pentru tramvai. Valorea estimată a acestei lucrări este de 95 milioane de lei.

Al doilea proiect vizează str. Vasile Alecsandri, stradă care este deja finalizată, dar decontarea lucrărilor se va face pe bani europeni. Valoarea străzii este de 5,2 milioane lei.

A treia achiziție din acest pachet are ca obiect cumpărarea a patru autobuze hibrid, a căror valoare estimată este de 10,9 milioane lei.

În total, acest pachet de proiect se ridică la 111,2 milioane lei, care corespunde unei valori de 23,8 milioane euro inclusiv TVA. Din această sumă, o parte este neeligibilă, aprox. 7,6 milioane lei, iar din ceea ce este eligibil, contribuția Primăriei este de 2%.

Coridorul de mobilitate Piața Gojdu – Piața Cetate

Al doilea pachet de proiecte este cel legat de coridorul de mobilitate Piața Gojdu – Piața Cetate, pachet care la rândul lui cuprinde mai multe proiecte. În primul rând este vorba de pasajul subteran de la Piața Mare, estimat la 33,6 milioane de lei. Acest pasaj va face mult mai ușoară traversarea intersecției respective, traficul auto fiind dirijat în subteran, iar tramvaiul va avea asigurată astfel unda verde.

Al doilea proiect din acest pachet este parcarea de tip Park and Ride, de 35,8 milioane lei. Această parcare nu este eligibilă, prin urmare va fi finanțată integral din bugetul local.

Pachetul mai cuprinde și redresarea stației de la Blocul Cicero, al cărei scop este de a asigura curentul în condiții optime pentru liniile de tramvai. Valoarea estimată a acestui proiect este de 4,6 milioane de lei.

Ultimul proiect din acest pachet vizează achiziția a 6 autobuze hibrid, estimate la 16,3 milioane lei.

În total, valoarea acestui pachet de proiecte este de 90,4 milioane lei, care corespunde unei sume de 19, 3 milioane euro, din care, pentru că parcarea de tip Park and Ride este neeligibilă, 40% va fi suportat de municipalitate. E vorba de aproximativ 40 milioane de lei.

Dezvoltarea și prioritizarea transportului public de clători

Al treilea pachet important este cel legat de dezvoltarea și prioritizarea transportului public de clători, proiect care la rândul lui cuprinde mai multe subproiecte.

Este vorba de soluția inovativă din zona Podului Dacia, care corespunde lărgirii Podului Dacia la 6 benzi, asigurându-se astfel unda verde pentru tramvai pe pod. De asemenea, pachetul mai cuprinde realizarea pasajului subteran din zona Hotelului Continental către Poliție, care va asigura circulația ușoară a  tramvaiului către B-dul Magheru.

Valoarea acestor două proiecte cumulate este de 25,8 milioane lei.

Nu în ultimul rând, un proiect foarte important este extinderea liniei de tramvai în zona Universității, de pe Calea Aradului pe malul Peței și mergând până în Cantemir, proiect estimat la 66,1 milioane lei. În total, aceste două proiecte de ridică la 91,8 milioane lei, ceea ce corespunde unei sume de 19,65 milioane euro, din care valoarea neeligibilă este de 1,1 milioane euro.

Vor mai fi achiziționate încă 10 tramvaie

Față de prima etapă, care curprindea achiziția a 10 tramvaie, s-a mai depus o cerere de finanțare pentru încă 10 tramvaie, în acest moment fiind aprobată și această a doua etapă, care se ridică la suma de 88,7 milioane lei, respectiv 19 milioane euro, cu o contribuție a municipalității de 2%.

„Toate aceste patru pachete de proiecte sunt depuse pe Axa de mobilitate urbană, iar suma totală a acestora este de 81,8 milioane euro, din care aproximativ 10 milioane euro reprezintă cheltuieli neeligibile și aprox 1,4 milioane euro sunt contribuția de 2% a municipalității. Prin urmare, din 82 milioane de euro, municipiul va contribui cu 12 milioane de euro, iar diferența de 70 milioane de euro sunt banii europeni câștigați”, aprecizat primarul Ilie Bolojan.

Proiecte de regenerare urbană care privesc comunitățile defavorizate

O altă serie de proiecte sunt cele de regenerare urbană, care privesc comunitățile defavorizate, este vorba de zona Gutenberg și Școala Ioan Slavici.

Astfel,  se are în vedere realizarea unui centru de zi la Școala Ioan Slavici, estimat la  6 milioane de lei și asfaltarea a trei străzi în zona Gutenberg, care se ridică la 1,5 milioane lei, în total aceste proiecte ajungând la 7 milioane de lei. Cifra corespunde unei sume de 1,6 milioane euro, din care contribuția municipalității este de 2%, respectiv aproximativ 30.000 de euro.

Implementarea proiectelor

În încheiere, primarul Ilie Bolojan a vorbit despre implementarea acestor proiecte: „În perioada următoare ne concentrăm pe implementarea acestor proiecte. Suntem într-o fază avansată de adjudecare la lărgirea podului Dacia și la pasajul de pe B-dul Magheru. Probabil că săptămîna viitoare se va adjudeca licitația. Estimăm că cel târziu la primăvară vom putea începe lucrările. Vom încerca să lucrăm sub trafic într-o primă etapă, dar este foarte posibil ca, pe perioada vacanței de vară, traficul să fie total blocat în zonă respectivă. De pe acum, îmi cer scuze orădenilor pentru deranjul din trafic. Tot în perioada următoare, vom organiza procedura de licitație pentru întocmirea proiectelor tehnice la cele două pasaje mari, cel complex din zona Centrului Civic și cel mai simplu din fața Pieței Mari, în așa fel încât în vara anului viitor să putem organiza licitația pentru selectarea unui constructor, iar în toamna anului viitor să putem începe și lucrările. Va urma așadar o perioadă de șantier de aprox. 2-3 ani de zile, cu perturbări destul de mari în circulație, dar aceste proiecte se fac o dată la câțiva zeci de ani și cred că câștigurile pe termen lung vor fi mult mai mari decât deranjul de un sezon sau două.”