Printr-o lege apărută acum câteva zile s-a stabilit că la aceeași adresă nu se mai pot înregistra mai mult de 10 persoane, indiferent dacă este vorba despre domiciliu sau reședință. 

Totuși, noua regulă nu se aplică celor ce locuiesc în casa unei rude.

Limita de zece persoane ce se pot înregistra la aceeași adresă cu domiciliul sau reședința nu se aplică în cazul rudelor.

Legea 162/2023, în vigoare din 10 iunie, a adus mai multe modificări Ordonanței de urgență 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Una dintre noutăți este limitarea numărului de persoane care își pot stabili domiciliul sau reședința la o adresă. 

Mai precis, potrivit Legii 162/2023, „nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP (Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor – n.r.) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă”.

Similar, restricția se aplică și în cazul înscrierii în actul de identitate a mențiunii privind reședința, adică în cazul obținerii vizei de flotant.

Limitarea nu se aplică însă și „în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresa membrilor familiei extinse”, după cum apare în noua lege.

Conform actului normativ, prin familie extinsă se înțelege titularul dreptului locativ, soțul sau soția acestuia, rudele (ale proprietarului sau ale soțului/ soției) în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la gradul al patrulea.

Sursa: Tabu.RO