La Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural, respectiv în corpul A al Cetății Oradea, etajul II, sala 11, a avut loc marți, 11 decembrie 2018, vernisajul expoziției „Part Nature Art”. Expoziția este alcătuită dintr-o selecție de lucrări „nature art” (arta naturii), realizate de către tineri artiști plastici din Ungaria și România, în cadrul taberei de vară organizate în premieră în vara anului 2018 în localitatea Finiș, județul Bihor.

Scopul organizatorilor este de a stimula viața artistică a regiunii, oferind o platformă de manifestare artiștilor debutanți, precum și de a crește gradul de conștientizare a valorilor naturale și culturale ale regiunii, prin utilizarea instrumentelor artei plastice contemporane.

Expoziția a fost vernisată de artistul Erőss István, reprezentant de prestigiu al acestui gen artistic.