Municipalitatea orădeană a semnat recent contractul pentru achiziția proiectării și execuției lucrărilor la obiectivul de investiții „Valorificarea energiei geotermale în asociație cu pompe de căldură, pentru producerea agentului termic pentru încălzire și apă caldă în cartierul Nufărul I – Oradea”. Proiectarea și lucrările vor fi executate de către asocierea formată din SC Elsaco Electronic SRL și SC Energomontaj SA. Valoarea contractului este de 89.930.000 lei fără TVA, termenul de execuție fiind de 4 luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuția lucrărilor.

 

 

Proiectul prevede trecerea cartierului Nufărul I la un sistem de încălzire pe bază de apă geotermală.

„Timp de mai bine de 10 ani, în zonele dintre blocurile din cartierul Nufărul I nu s-au făcut modernizări, nici investiții importante, tocmai pentru că ne-am dorit să înlocuim întreaga infrastructură odată cu introducerea conductelor de termoficare. Iată că acest proiect mult așteptat se întâmplă, suntem în postura în care am încheiat contractul cu o asociere de firme, iar odată cu implementarea lui, vom reabilita tot cartierul pentru a ridica calitatea vieții orădenilor din zonă, aducându-l la standarde europene”, a menționat primarul Florin Birta.

Scopul proiectului este creșterea utilizării resurselor locale de energie regenerabilă geotermală pentru prepararea agentului termic de încălzire și apă caldă de consum, precum şi realizarea de noi capacităţi de producţie a energiei termice în sistemul de termoficare centralizat SACET Oradea, cu energie geotermală provenită de la forajele de adâncime din cartierul Nufărul. Se vor utiliza pompe care permit recuperarea unei călduri suplimentare din apa geotermală.

Beneficiarii direcți ai investiției sunt cei aproximativ 13.625 locuitori ai cartierului Nufărul 1, respectiv 6.217 apartamente, instituții publice și agenți economici care au spații comerciale la parterul blocurilor din cartier.

Potrivit municipalității orădene, în prezent există 7 puncte termice  – PT839, PT840, PT844, PT845, PT863, PT878, PT883 – care produc agentul de încălzire din rețeaua de transport primară a SACET Oradea, iar apa caldă de consum (ACC) este produsă de către SC TRANSGEX SA.

Din cauza gradului de uzură foarte accentuat și a pierderilor mari de energie în punctele termice și în rețeaua de distribuție aferentă, precum și a consumurilor mari de energie electrică de debite extrem de mari în rețea și datorită pompelor de circulație cu randament scăzut și fără convertizoare de frecvență, se prevede renunțarea la aceste 7 puncte termice și la rețeaua de distribuţie aferentă acestora.

Proiectul este împărțit în 4 obiecte, astfel: obiectul 1 reprezintă realizarea unei rețele de transport pentru agent termic și apa geotermală, obiectul 2 se referă la  construirea unei Stații Termice Geotermale, obiectul 3 presupune realizarea unui  foraj nou de producție în zona străzii Meiului (în spatele Bisericii Ortodoxe), iar în cadrul obiectului 4 se vor realiza 277 de minipuncte termice la consumatori.

Sursa: Realitatea de Bihor