La dezbaterea de marți anunțată de Klaus Iohannis, care va începe la ora 15.00, opt persoane, din rândul politologilor, jurnaliștilor și formatorilor de opinie, îi vor adresa întrebări șefului statului, au declarat surse din PNL, pentru MEDIAFAX.
„Va fi o dezbatere cu număr limitat de invitați care să pună întrebări. Nu e conferință de presă. E o dezbatere în care vor pune întrebări cei care sunt invitați să participe”, au explicat sursele citate, pentru MEDIAFAX.
Prin urmare, restul jurnaliștilor care se vor acredita la dezbatere ar putea doar să relateze despre evenimentul de marți.
Potrivit surselor menționate, nu este nicio temă prestabilită a discuției cu președintele, cei opt putând pune întrebările pe care le doresc.
Klaus Iohannis a anunțat, într-o conferință de presă susținută miercuri la sediul PNL, că marți va organiza o dezbatere cu politologi și formatori de opinie. Șeful statului a precizat că nu va participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă, deoarece aceasta „a fost parte activă a mârlăniilor pesediste și a sprijinit activ încercările de acaparare a Justiției”.
La conferința de presă care a durat peste o oră, președintele Iohannisa luat câte două întrebări de la fiecare jurnalist prezent la eveniment.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat că va găzdui dezbaterea de marți a lui Klaus Iohannis cu politologii și formatorii de opinie, care va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, potrivit unui comunicat de presă.