Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat la Digi24 că PNL va face plângere penală după afirmaţiile xenofobe ale Olguţei Vasilescu la adresa lui Klaus Iohannis.

Rareş Bogdan a afirmat că prin aceste atacuri se aduc atingere relaţiilor dintre România şi Germania şi se jigneşte comunitatea evreiască.

„Poţi scoate un om din PRM, dar nu poţi scoate PRM din om. PRM (partidul care a propulsat-o în politică – n.r.) este cunoscut ca partid cu poziţii xenofobe. Din când în când revine la retorica aceea care a făcut-o cunsocută în România”, a declarat Rareş Bogdan.

El a vorbit despre motivul care stă în spatele acestor afirmaţii jignitoare: frica.

„Cei din PSD încearcă să activeze frica în rândul alegătorilor şi atunci folosesc această retorică pericoloasă, îl prezintă pe preşedinte ca pe un om care va face rău oamenilor.

E o neînţelegere a ceea ce înseamnă această ţară România există ca naţiune, pentru că în interiorul acestui popor minunat sunt etnici care au adus prin contribuţia lor un plus României.

Olguţa Vasilescu nu înţelege sau se face că nu înţelege sau încearcă să presare frica, ura, printre votanţi pentru a-i radicaliza şi ostiliza”, a spus europarlamentarul PNL.

„Vom depune plângere. Vorbim de un etnic german votat de patru ori de sibieni, de români acum 5 ani, în urmă cu o săptămână de 3,7 milioane de români, recunoscut de acest popor. Nu poţi să vii la nesfârşit să strecori ura de rasă într-o societate care trebuie să se europenizeze.

Nu e prima dată când folosesc ideea de etnic german, etnic sas în încercarea de a-l poziţiona într-o istorie care a trecut de 75 de ani – o altă epocă, o altă zonă din Europa.

Astfel de afirmaţii creează o problemă la nivelul statului român cu cel german. Sunt convins că ambasadorul Germaniei va reacţiona.

E o bătaie de joc pe care o aduce şi comunităţii evreieşti, care a trecut printr-o tragedie cumplită”, a conchis Rareş Bogdan.

PSD reia asocierea între originile germane ale lui Klaus Iohannis și ororile nazismului, în încercarea de a-l ataca pe actualul preşeidnte, candidat în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Lia Olguța Vasilescu a declarat că președintele Klaus Iohannis probabil deja se vede „șef de lagăr de concentrare” unde ar fi închiși social-democrații, pentru reeducare. Afirmația vine în contextul în care șeful statului a spus în mai multe rânduri că e în război cu PSD.

Redactare G.M.