Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, că în anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize. Oficialul a precizat că va fi un efort comun în acest sens și a făcut apel la diaspora să se implice foarte mult şi românii şi statul român şi statul american.

Marcel Ciolacu spune că în anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize.

„E o consolidare a Parteneriatului strategic, am vorbit foarte mult de eliminarea vizelor şi lucrul acesta mai mult ca sigur anul viitor va fi anunţat, şi din anul 2025 vom putea călători în Statele Unite fără vize. Va fi un efort comun, am făcut apel şi la diaspora şi o să se implice foarte mult şi românii şi statul român şi statul merican astfel încât să îndeplinim această condiţie”, a precizat premierul Ciolacu în SUA.

„O să am întâlniri şi la Congresul Statelor Unite cu preşedinţii de comisie. Sunt ferm convins că la sfârşit vom trage cu toţii o concluzie. Oricum, din punctul meu de vedere dar şi din punctul de vedere al părţii americane, este o vizită care se va termina şi cu concluzii clare”, a spus premierul.