Primăria Oradea a finalizat în aceste zile lucrările de reabilitare a Grădiniței nr. 53, de pe strada Călugăreni nr. 4/A.
În cadrul contractului au fost executate lucrări de izolare termică și refacere fațade, înlocuirea jgheburilor și burlanelor, refacerea împrejmuirii, refacerea canalizării pluviale, reabilitarea instalațiilor electrice, sanitare și termice precum și amenajarea blocului alimentar și a cabinetului medical. Executantul lucrărilor a fost SC CONPILA SRL, iar valoarea contractului este de 538.840,00 lei fără TVA.
Actualul imobil al grădiniței urmează să fie extins cu un corp de clădire cu un regim de înălțime P+1, aflat în continuarea aripii scurte a planimetriei originale în forma literei H. La parter, suprafața se extinde cu 264,75 mp pentru creșă, iar la etaj cu 264,75 mp pentru grădiniță. Extinderea clădirii a fost astfel gândită încât în primul rând să aducă beneficii funcționale prin adăugarea spațiilor necesare și insuficiente sau inexistente, iar cele două corpuri (vechi și nou) să funcționeze ca un întreg.
Finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 4.4 Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.