Programul școlii de vară organizate de International School of Oradea și AB Music Academy din Londra cuprinde o serie de activității creative în limba engleza pentru copii: muzică, dans, arte și meșteșuguri, activității sportive și mini excursii.

Școala de vară se va desfășura în perioada 1-26 iulie, la sediul situat pe Armatei Române, nr 1F, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-9 ani.

Părintii care doresc să acceseze pentru copii lor activități exclusiv în limba engleză, au încă posibilitate de a efectua înscrieri, atât săptămânale, dar și pe toată perioada lunii iulie. Mai sunt disponibile câteva locuri pe grupele de 1-3 ani, 3-5 ani și 5-9 ani.

Perioada de vârstă cuprinsă între 2-3 ani, este o etapă în care copilul este pregătit să devină conștient de propria sa persoană și să exploreze lumea înconjurătoare. Pentru grupa aceasta, obiectivul urmărit este acomodarea cu succes în mediul de grădinița, urmărind ritmul natural a fiecărui copil în parte pentru a se familiariza cu mediul, pentru a se simți în siguranță, pentru a construi relații cu profesorul și ceilalți copii.

Activitățile pentru cei mai mititei sunt concepute să ii ajute să se dezvolte emoțional, social și personal, plusul fiind mediul exclusiv de limbă engleză.

Pentru grupa 3-5 ani, pe lângă dezvoltarea personala, emoționala și sociala a copiilor, se va urmări și comunicarea și introducerea noțiunilor de limba engleză și cunoașterea lumii. Activități precum: muzica, dansul, mini-excursiile, artele și meșteșugurile îi așteaptă pe toți doritorii în cadrul școlii de vara de la ISO.

Grupa de 5-9 ani va fi coordonată de către cei de la AB Music Academy din Londra. Într-un mediu exclusiv de limbă engleză, alături de profesori și muzicieni din Marea Britanie, elevii vor readuce la viata prin intermediul muzicii, dansului și pantomimei, povești tradiționale englezești. Clopoțele, zurgălăi, instrumente de percuție și multe multe surprize călătoresc chiar acum din Londra către Oradea, pentru a le oferi copiilor o vară de neuitat.

Pentru detalii sunați la 0359.178/757 sau scrieți la [email protected].