Laviniu Chiș, sportiv antrenat de Robert Olah, legitimat la CSM CSU Oradea, a obținut două medalii de argint la Campionatele Naționale de Atletism pentru tineret (sub 23 ani). Evenimentul s-a desfășurat în perioada 14-15 iunie 2019, la Pitești.
Chiș a acoperit distanța de 1.500 metri în trei minute, 49.11 secunde, clasându-se pe locul al 2-lea din totalul de 16 concurenți. În schimb, la proba de 5.000 metri a reușit un rezultat de 15 minute, 14.83 secunde, ocupând tot locul 2 din totalul de 15 participanți.
Eduard Hercuț, sportiv legitimat la CSM CSU Oradea, a ocupat locul 4 în proba de 3.000 metri obstacole. El a terminat competiția în 10 minute, 12.02 secunde.
Cristian Dobîndă, de la CSM CSU Oradea, s-a clasat pe locul 7 în proba de săritură în lungime. Acesta a încheiat întrecerea cu rezultatul de 6.50 metri.
Claudiu Hașegan, tot de la CSM CSU Oradea, s-a clasat pe locul 5 în proba de săritură în înălțime. El a terminat cu 1.95 metri.
La concurs au participat și alți sportivi orădeni, legitimați la alte structuri sportive. Au participat 280 atleți reprezentând 91 cluburi din întreaga țară.