Polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au fost sesizați, marți, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe raza localității bihorene Josani, s-a produs un eveniment rutier în care a fost implicat un autoturism.

 

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii bihoreni la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 27 de ani din comuna Aștileu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 108I, în localitatea bihoreană Josani, a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Sursa: Realitatea de Bihor