Calea Mare / Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Joi, 22 august a.c., la ora 09.20, pe drumul județean 768, în localitatea bihoreană Calea Mare, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din localitatea Mădăras, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Oradea / Depistat în timp ce conducea, deși avea suspendat acest drept.
Joi, 22 august a.c., în jurul orei 23.30, pe strada Matei Basarab din municipiul Oradea, polițiștii Biroului de ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un orădean de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri orădeni.
Valea lui Mihai / Depistat în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr fals.
Joi, 22 august a.c., în jurul orei 14.40, pe strada Calea Revoluției din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii din Valea lui Mihai împreună cu cei de la Secţia nr.11 de Poliţie Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din Valea lui Mihai, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, care avea aplicate plăcuțe cu un număr fals de înmatriculare.
În cauză a fost întocmit dosr penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din Valea lui Mihai.