La 17 august a.c., în jurul orei 18.34, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 de la un localnic de 41 de ani, că, în timp ce se afla pe terasa unui local public din Beiuș, persoane necunoscute i-au sustras un telefon mobil în valoare de aproximativ 4.000 de lei.

În urma investigaţiilor şi verificărilor efectuate, la scurt timp de la sesizare, polițiștii beiușeni au identificat cu operativitate persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un bărbat de 35 de ani, din comuna Pietroasa, județul Bihor.

Polițiștii beiușeni au recuperat de la cel în cauză telefonul sustras și l-au restituit proprietarului.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii de investigații criminale beiușeni, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.