Dacă ești pasionat de științe, cum ar fi să explici chiar tu chimia prin gătit, fizica prin ateliere de fotografie sau să organizezi activități practice de robotică prin construcții Lego? Toate acestea și multe altele le poți realiza câștigând o finanțare prin programul Fondul Științescu Oradea – ediția III.
 
Ce este Științescu Oradea?
Prin acest program urmărim să oferim 120.000 lei pentru inițiative bihorene care își propun să-i împrietenească pe tinerii cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani cu științele, prin proiecte educaționale din domeniul STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică).
 
Ce trebuie să faci?
Înscrie-ți proiectul până la data de 2 noiembrie 2018, prin completarea formularului de aplicare disponibil pe site-ul programului.
 
Cine poate aplica?
Fie că faci parte dintr-o organizație non-guvernamentală (inclusiv asociații studențești, asociații de părinți, asociații ale școlii) sau doar ești parte dintr-un grup de inițiativă, fie că ești profesor, elev, student, muzeograf, bibliotecar, cercetător, inventator, angajat într-o companie, free-lancer sau, pur și simplu, părinte sau bunic şi ai o idee despre cum poți face ca pasiunea ta pentru științe să fie transmisă mai departe tinerelor generații, Științescu abia așteaptă să te cunoască.
 
Pentru sfaturi despre cum trebuie completat formularul de aplicare sau pentru sfaturi în ceea ce privește ideea ta de proiect, puteți trimite un e-mail la [email protected].