Luni, 11 februarie a.c., în jurul orei 16.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o locuință situată pe strada Ady Endre din Oradea.
La adresa indicată au fost mobilizaţi 18 pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, care au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă. În urma executării recunoaşterii, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta violent la terasa situată la intrarea în locuință, la balconul, respectiv la acoperișul casei, existând un risc ridicat de extindere a flăcărilor la întreaga construcție.
Forţele de intervenţie au acţionat simultan pentru localizarea şi lichidarea incendiului şi pentru protecţia încăperilor clădirii, reușind să împiedice dezvoltarea acestuia la camerele de la parter și mansardă și la întregul acoperiș, salvând totodată un câine aflat în interiorul casei afectate de flăcări.
Ca urmare a producerii evenimentului, au ars terasa, aproximativ 20 de metri pătrați din acoperișul casei, circa 30 de metri pătrați izolație polistiren, balconul din lemn, o ușă și două ferestre.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauza probabilă a incendiului, depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.