În dimineața zilei de miercuri, 3 aprilie a.c., în jurul orei 08.25, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la o construcție dezafectată a unei societăți comerciale situată pe strada Aleea Tineretului din municipiul Marghita.

La adresa indicată s-au deplasat cu operativitate echipajele Detașamentului de Pompieri Marghita, care, după efectuarea recunoaşterii, au constatat că incendiul se manifesta violent la o magazie, cu degajări mari de fum, flăcările alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în interiorul acesteia ameninţând să se propage atât la clădirea de care era lipită, cât și la o fabrică de încălțăminte situată la aproximativ doi metri și la mai multe autoturisme parcate la mai puțin de doi metri de construcția incendiată.

Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, pompierii militari au acţionat cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, dispozitivul circular adoptat vizând localizarea şi lichidarea focarelor şi protecţia clădirilor și a autovehiculelor din imediata apropiere. Totodată, forțele de intervenție au mutat unul dintre autoturisme, care era cel mai expus riscului de deteriorare, la o distanță sigură, în vederea protejării acestuia.

Operaţiunea de stingere a fost finalizată în jurul orei 08.45, echipajele acţionând în continuare pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 09.10.

În urma producerii incendiului au ars aproximativ 500 de kilograme deșeuri materiale textile, 30 de paleți și circa 100 de kilograme burete.

Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de fumatul în locuri nepermise.

Echipajele de pompieri militari au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor, salvând astfel clădirile învecinate şi autovehiculele din apropiere.