Comisia de circulație din cadrul Primăriei a aprobat joi, 12 septembrie, la solicitarea Asociației Clubul Sportiv XTERRA Sport Bihor, închiderea unor artere din zona centrală în data de 15 septembrie 2019, pentru desfășurarea semimaratonului internațional ,,Oradea City Running Day”. Astfel, duminică, 15 septembrie, între orele 06.00 și 15.00 se va închide circulație rutieră pe Podul Sfântul Ladislau, iar între orele 9.30 și 13.30 se va închide circulația rutieră, cu excepția autobuzelor, pe traseul de concurs, respectiv:

–        Podul Sf.Ladislau dreapta lângă Primăria Oradea, spre strada Principatelor Unite – capăt strada Principatelor Unite pe sub Podul Decebal pe malul stâng al Crișului Repede – Podul Carol I (se trece pe trecerea de pietoni pe partea cealaltă a Podului Carol I) – malul drept al Crișului Repede – pe sub Podul Decebal – strada Emilian Mircea Chitul – spre stânga pe strada Malului – spre dreapta pe strada Ady Endre – capăt strada Ady Endre – spre dreapta pe Podul Sfântul Ladislau (pentru probele Semimaraton, Ștafeta Semimaraton, Cursa Populară).

–        Podul Sf.Ladislau dreapta pe lângă Primăria Oradea – spre strada Principatelor Unite – capăt strada Principatelor Unite – spre dreapta Podul Centenarului – capăt Podul Centenarului spre dreapta pe strada Emilian Mircea Chitul – spre stânga pe strada Malului – spre dreapta pe strada Ady Endre – capăt strada Ady Endre – spre dreapta Podul Sfântul Ladislau (pentru Cursa Copiilor).

Traficul auto care vine dinspre strada Independenței va fi deviat pe strada Primăriei.

Tot astăzi comisia a aprobat și închiderea circulației rutiere pe strada Gabor Jozsef, pe tronsonul cuprins între cele două intrări în cartierul Europa, în data de 14 septembrie 2019, între orele 9.00 – 18.00, în vederea organizării evenimentului ,,Ziua Cartierului ediția a 2-a”.

Vă mulțumim pentru înțelegere.