Cu incendiile de vegetație nu e de joacă, iar acest lucru se vede cel mai bine în Grecia sau Turcia! Nici România nu scapă de astfel de evenimente, chiar dacă acestea sunt la o dimensiune mult mai mică!

 

Dacă oamenii ar înțelege să nu dea foc vegetației, nu s-ar ajunge să se distrugă bunuri sau vieți!

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) atrage atenția că, în cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafață foarte mare, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii. În condiții de vânt puternic și temperaturi ridicate, astfel de situații pot deveni delicate mai ales dacă în zona câmpurilor arzânde se află locuințe.

Arderile de vegetație sunt interzise, iar nerespectarea se sancționează cu amenzi de până la 50.000 lei.

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, facem apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor:

  • Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;
  • Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;
  • Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
  • Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.