Atacantul bihorean, George Puşcaş, a fost din nou titular la Reading în meciul de acasă cu Millwall din etapa a 14-a din Championship. „The Royals” s-au impus cu 2-1. 

Reading începe ușor-ușor să se îndepărteze de zona fierbinte a retrogradării sub comanda noului antrenor Mark Bowen. Echipa este pe locul 19 în clasament. 

„Eu am mare încredere în el, nu-i este deloc uşor. Lumea uită că este atât de tânăr şi are aşteptări prea mari. Eu cred că s-a descurcat excelent, mai ales că a venit într-o altă ţară, alt campionat. Cred că a înţeles ce vreau de la el – mingea trebuie să se mişte mai repede şi jucătorii la fel. Îmi place că văd la el dispoziţia de a munci, de a încerca să fie la finalizare,” a spus Mark Bowen la finalul partidei despre Puşcaş.   

Deși nu a înscris în această partidă, Pușcaș a avut o prestație solidă, ratând câteva ocazii mari în ambele reprize. A fost schimbat cu un sfert de oră înainte de finalul partidei. 

Această prestație vine după un alt meci bun, împotriva QPR, meci care s-a încheiat cu scorul de 2 la 2, din etapa a 13-a în Championship. În partida împotriva QPR, Pușcaș a marcat în minutul 31, egalând și astfel oprind o serie de 11 partide fără gol înscris. După acea partidă, antrenorul Mark Bowen declara:

„Suntem binecuvântaţi cu atacanţi buni. Loader e un jucător tânăr de top, McCleary poate să joace şi el sus, dar Puşcaş simte rolul pentru că el crede că este talismanul echipei. A trecut printr-o perioadă dificilă, dar nu a fost foarte frustrat, pentru că şi-a creat şi multe şanse.

Ca atacant, ştie că lucrurile vor începe să meargă pentru el, iar modul în care a înscris golul, dând dovadă de calmitate, mi-a plăcut. Zona cea mai grea este acolo unde trebuie să te demarci prin spatele apărătorilor, iar el a fost răsplătit acolo.”