Sunt discuții cruciale vineri între Gabriela Firea și premierul Marcel Ciolacu după scandalul căminelor groazei ce a zguduit România. Decizia ministrului Familiei privind demisia din Guvern va fi anunțată în următoarele ore după ultimatumul dat de șeful PSD.

Firea ar putea demisiona din Guvern chiar astăzi, 14 iulie. Potrivit unor surse politice, Firea are o intalnire cu Marcel Ciolacu, în contextul scandalului ororilor din caminele groazei.

Șefa PSD București și ministru al Familiei, Gabriela Firea și-ar fi scris și șters demisia de câteva ori, potrivit surselor Realitatea PLUS.

Potrivit unor surse politice din teritoriu citate de Realitatea PLUS, Gabriela Firea și-ar fi scris demisia din funcția de ministru al Familiei și ar urma să anunțe oficial în a doua jumătate a zilei de vineri.

Numarul zilelor lui Firea la conducerea Ministerului Familiei erau oricum numarate, ea avand la dispozitie un timp de gândire până luni, pentru a lua o decizie în acest sens.

Gabriela Firea a primit un ultimatum de la PSD: dacă nu-și dă demisia, va fi demisă, susțin surse politice citate de Realitatea PLUS.

Dacă nu își va anunța demisia până luni, când va avea loc ședința conducerii social-democrate, partidul își va retrage susținerea politică, potrivit surselor politice din partid.

Discuțiile cu Marcel Ciolacu vin dupa demisia lui Marius Budăi , joi, la ședința de guvern, de la conducerea Ministrului Muncii.

Prima întâlnire publică a Gabrielei Firea cu Marcel Ciolacu după ce a izbucnit scandalul căminelor groazei a avut loc abia la sedinta de guvern de joi, 13 iulie. În ziua în care ministrul Familiei și-a sărbătorit ziua de naștere – a împlinit 51 de ani.