Vineri, 23 noiembrie, de la ora 16.00 va avea loc inaugurarea Centrului de zi pentru copii ”Consiliaris”.

Familia în care unul dintre părinți se îmbolnăvește de cancer e adeseori copleşită de cheltuieli şi cu atenţia concentrată asupra nevoilor bolnavului din casă, fiind în dificultate de a mai oferi aceeași grijă pentru toate nevoile copiilor din familie.  Centrul de zi pentru copii ”Consiliaris” vine în întâmpinarea nevoilor acestor familii, funcționând în regim after-school. Va avea ca beneficiari 20 de copii din clasele I-VIII, de pe raza municipiului Oradea, care au un părinte cu afecțiuni oncologice.

În cadrul programului elevii vor beneficia de ajutor zilnic la teme, activități ocupaționale și terapeutice, o masă de prânz, dar mai ales de grija voluntarilor asociației.

Înscrierea beneficiarilor se poate face la numerele de telefon: 0732403464 sau 0742023047.

Proiectul ”Centru de zi pentru copii Consiliaris” este derulat de Asociația Consiliaris, finanțat prin programul Bursa Talentelor al Fundației Comunitare Oradea.

Sponsorii care au susținut proiectul sunt: Selina Grup (companie care a sponsorizat renovarea spațiului Centrului), Vernicolor, Plexus, Eltex Recycling, Qubiz, Celestica România, PGS Sofa & CO, Holcim România, VPK Packaging, Rotaract, Eco Bihor, Consult Center și alți donatori individuali.

Despre Fundația Comunitară Oradea

Fundația Comunitară Oradea este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale. Facem posibil acest lucru prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor non-guvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității.

Fundația Comunitară Oradea face parte din programul național de “Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația Pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.