Prin Bursa Talentelor, Fundaţia Comunitară Oradea urmăreşte creşterea competenţelor şi abilităţilor celor care vor să dezvolte proiecte cu impact într-un domeniu de interes personal sau colectiv din orice arie de preocupări (ştiinţe umane sau exacte, arte, sport etc.).
Fundația Comunitară Oradea urmărește acordarea a minim 5 burse în valoare de cel puţin 4.500 lei fiecare.
”Dacă ai identificat o nevoie în comunitatea ta și știi care ar fi soluția pentru a acoperi acea nevoie, Bursa Talentelor vine în sprijinul tău. Susținem orice persoană sau grup de inițiativă cu idei de proiecte care aduc un plus de valoare în comunitate. Credem că investind încredere în oameni aducem o schimbare în comunități care încep să înțeleagă cum anume își pot rezolva singure problemele. Încurajăm şi susţinem activ, cu resurse umane şi financiare, pasiunile fiecărui doritor, de la scrierea de proiecte până la implementarea şi evaluarea lor, asigurând inclusiv gestiunea succesului sau a eşecului proiectului.”
De la prima ediţie (2013) până în prezent, am oferit 43 de burse în valoare totală de 448.005 lei. Fondurile au provenit din finanțări oferite de peste 220 de companii și donatori individuali, numărul beneficiarilor depășind 12.000 de persoane.
Bursierii, selectați de un juriu independent, vor participa la un eveniment organizat de Fundația Comunitară Oradea, Gala Comunității Bihorene, în cadrul căruia își vor prezenta proiectul și se vor ȋntâlni cu potenţialii finanţatori. Fundaţia Comunitară Oradea asigură inclusiv pregătirea bursierilor în vederea susţinerii unui discurs în public, gestiunii emoţiilor, dicţiei şi prezentării generale.
Gala Comunității Bihorene este un eveniment în cadrul căruia Fundația Comunitară Oradea reunește în acelaşi loc cererea de burse şi ofertele finanţatorilor – companii sau persoane fizice care doresc să susțină financiar proiecte cu impact în comunitate. Bursierii vor organiza standuri de prezentare ale propriilor proiecte şi vor avea ocazia să interacţioneze direct cu finanţatorii, într-un cadru decontractat.
Toţi cei interesaţi de programul Bursa Talentelor îşi pot înscrie proiectele până la data de 3 noiembrie 2019, prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul Fundației Comunitare Oradea.
Tot până la această dată se va organiza în fiecare miercuri în intervalul orar 15-17, la sediul Fundației Comunitare Oradea (strada Republicii nr 30, în incinta Magazinului Crișul, etaj 2) cafeneaua Bursei Taltentelor ce va cuprinde sesiuni de instruire și consultanță în scrierea de proiecte pentru accesarea unei finanțări.