Pompierii militari bihoreni s-au mobilizat pentru a oferi sprijin unui număr de 117 persoane, din care 70 de copii, pentru care fiecare clipă e o luptă pentru supravieţuire, desfășurând peste 20 de acţiuni menite a le aduce semenilor bucurie și speranță.
Pentru materializarea acestui demers, pompierii militari din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” au identificat în raioanele de intervenție în care acționează, copii, părinți și bunici ale căror trăiri de sărbători depind de ajutorul celor din jur și, „înarmați” cu dorința de a ajuta și cu daruri constând în alimente, haine, rechizite, jucării, tablete, cărți, dulciuri și sprijin financiar, au pornit într-o frumoasă și caldă misiune de suflet.
Astfel, pompierii militari din întreg județul au intervenit și vor continua să „descindă”, pe parcursul întregii săptămâni, acolo unde oamenii greu încercați de soartă, au uitat de Moș Crăciun: în Oradea, la o familie nevoiașă, cu 6 copii; în Oșorhei, la 6 frați crescuți de mama grav bolnavă; în Ineu de Criș, la o familie tot cu 6 copii cu vârste între 10 luni și 16 ani, din care 4 elevi având o singură tabletă; în Ciumeghiu și Tinca, la două familii monoparentale cu 4, respectiv trei copii; în Beiuș, Ștei, Valea lui Mihai, Sălacea, Sălard, Săcueni, Pocola, Mihai Bravu și Tilecuș: la copii cu diferite probleme (orfani, bolnavi, trăind la limita subzistenței etc.), la familii nevoiașe, precum și la colegi cu grave probleme de sănătate ori la familiile camarazilor care au trecut în nefiinţă.
De asemenea, salvatorii nu au uitat nici de cele două surori în vârstă de 10, respectiv 14 ani, a căror mamă, care le creștea singură, a murit sub ochii lor, în urma unui accident produs, la sfârșitul lunii august, în satul Goila, comuna Căbeşti, eveniment la care a fost mobilizat și un echipaj de pompieri militari paramedici din cadrul Secției Beiuș. Profund impresionați de drama celor două copile, pompierii beiușeni s-au implicat în sprijinirea acestora, astfel că, în prag de sărbători, au dorit să meargă personal să le vadă, să fie alături de ele și de bunicii bolnavi în grija cărora se află, aducându-le zâmbetul pe buze, cadouri și sprijin financiar.
Așadar, în această perioadă specială a anului, echipajele de pompieri sunt mobilizate și pentru gestionarea unor „altfel de evenimente”, misiunea lor, de această dată, având scopul de a dărui bucurie și de a aduce spiritul Crăciunului în sufletele semenilor.
Sursa: Realitatea de Bihor