BREXIT-ul, finalizat după patru ani și jumătate! Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) au ajuns joi la un acord privind relaţiile comerciale post-BREXIT. Anunțul vine cu doar câteva zile înainte ca Londra să iasă din piaţa unică a UE. 

Regatul Unit și Uniunea Europeană au ajuns la un compromis în ce privește un acord comercial post-BREXIT. De la 1 ianuarie 2021, Marea Britanie va părăsi, într-un final, și piața unică, și uniunea vamală. 

Ursula von der Leyen a scris pe Twitter că „acum avem un acord echitabil și echilibrat cu Marea Britanie. Acesta va proteja interesele UE, va asigura o concurență loială și va oferi predictibilitate pentru comunitățile noastre piscicole. Europa merge acum mai departe”.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și negociatorul-șef pentru Brexit, Michel Barnier, au făcut joi după-amiază scurte declarații cu privire la acordul obținut.

„A fost un drum lung şi sinuos. Dar avem un acord bun pe care îl putem prezenta. Este corect, este echilibrat şi este lucrul bun şi responsabil de făcut pentru ambele părţi. Negocierile au fost foarte dificile. (…) Cred că acest acord este în interesul Regatului Unit. Va stabili fundaţii solide pentru un nou început cu un prieten de lungă durată. Şi înseamnă că în sfârşit putem lăsa BREXIT-ul în urmă, iar Europa poate să meargă mai departe” a declarat Ursula von der Leyen. Președintele CE a mai spus Regatul Unit va rămâne un „partener demn de încredere al UE”.

„Ziua de azi este o uşurare. Dar este pătată de o oarecare tristeţe, în măsura în care comparăm ceea ce era înainte şi ceea ce urmează. (…) Ceasul nu mai ticăie”, a declarat negociatorul-șef al UE pentru BREXIT, Michel Barnier, în conferința de presă de la Bruxelles. „, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă.

Bruxelles-ul „va fi alături” de pescarii statelor membre afectate de noua repartiţie a cotelor şi zonelor de pescuit între Regatul Unit şi UE în acordul comercial post-Brexit, a mai anunțat Barnier.

Boris Johnson a scris și el pe Twitter, anunțând succesul negocierilor: „Acordul e finalizat!”.

Guvernul conservator Boris Johnson a transmis că „tot ceea ce a fost cerut de publicul britanic și tot ce a fost promis la referendumul din 2016 a fost obținut în acest acord”.

„Ne-am luat înapoi moneda, granițele, legile, comerțul și apele de pescuit. 

Semnarea acordului reprezintă vești fantastice pentru familiile și pentru companiile din orice parte a Regatului Unit.

Am semnat primul tratat de liber schimb bazat pe tarife ZERO și cote ZERO care a fost negociat vreodată cu Uniunea Europeană. Este cel mai mare acord bilateral de comerț semnat de oricare dintre părți.

Acordul garantează că nu ne mai aflăm în orbita Uniunii Europene, că nu mai suntem constrânși de regulile europene, iar Curtea Europeană de Justiție nu mai are niciun rol.

În 1 ianuarie 2021 vom avea independență politică și economică în totalitate”, a mai transmis guvernul de la Londra.

„Sistemul de imigraţie pe bază de punctaj ne va oferi control total asupra oricărei persoane care intră în Marea Britanie, iar libertatea de circulaţie se va încheia”, potrivit Guvernului Marii Britanii.

Prin acest ACORD, BREXIT-ul s-a finalizat după peste patru ani.

Încheierea acordului are loc după luni de blocaj între Londra și Bruxelles. Cel mai fierbinte punct al negocierilor a fost problema împărțirii pescuitului în apele britanice, care aducea 650 de milioane de euro anual UE. 

În afara împărțirii pescuitului și duratei de adaptare a pescarilor europeni, în ultimele zile din această săptămână au fost soluționate diferendele și măsurile de protecţie împotriva concurenţei neloiale.

Acordul încheiat joi între Regatul Unit și UE trebuie VALIDAT de către statele membre, un proces care va dura mai multe zile. Acordul, cu un text de aproape 2.000 de pagini, urmează să fie validat apoi de Parlamentul European.

Marea Britanie a părăsit oficial UE pe 31 ianuarie 2020, dar a rămas membră a pieţei interne a UE şi a uniunii vamale până la încheierea perioadei de tranziţie, adică până la sfârşitul anului.

Dacă nu ar fi fost încheiat vreun acord, ar fi fost aplicate taxe vamale și cote mari schimburilor dintre UE și Marea Britanie, care ar fi afectat foarte mult economia, inclusiv întârzieri în distribuție și livrări.

Ce vor face românii după 1 ianuarie 2021

Ministerul român de Externe informează cetățenii români că de la 1 ianuarie 2021, când Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord își va asuma pe deplin statutul de stat terț în relația cu țările membre UE, regimul de vize și condițiile de călătorie pentru cetățenii europeni, inclusiv cei români, se vor schimba. Conform noilor reglementări anunțate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetățenii români vor putea intra în țară pentru șederi de scurtă durată (ex. în scop turistic, în vizită etc.) pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cu toate acestea, cetățenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obțină, în prealabil, o viză de intrare.

Citește și Regimul de vize și condițiile de călătorie pentru români în Marea Britanie se schimbă de la 1 ianuarie 2021. Anunțul MAE

 

Sursa: realitatea.net