Un tânăr din Mehedinți a fost prins în flagrant delict, marți, de către polițiștii și procurorii DIICOT din Oradea, în timp ce încerca să vândă droguri. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile.

 

În localitatea Avram Iancu, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog și procurorii DIICOT Oradea au prins, marți, în flagrant delict un bărbat de 24 de ani din județul Mehedinți, bănuit de trafic de droguri de risc și mare risc.

Acesta a fost depistat în timp ce încerca să comercializeze 320 de grame de cannabis și 210 grame de amfetamină, în schimbul sumei de 11.500 lei.

„Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în intervalul septembrie – noiembrie 2021, inculpatul a mai livrat, pe raza municipiului Oradea, alte 600 grame de cannabis, 20 grame de amfetamină şi 17 pastile ecstasy.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul va fi prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile”, precizează DIICOT într-un comunicat.

Cercetările sunt continuate, în vederea documentării activității infracționale.

Acțiunea  a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Bihor