Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea a primit două aparaturi performante, o donație importantă pentru neonatologie și pediatrie: un ecograf cu trei sonde performant și un incubator de transport. Donația a fost făcută de către organizația Salvați Copiii România și este în valoare de 47.100 euro.
Spitalul din Oradea acordă asistență medical le cel mai înalt nivel de competență pentru nou-născuți la termen și pentru prematuri din întreaga regiune a județelor Bihor și Satu-Mare și dispune de 20 de paturi pentru nou-născuții prematuri, cărora li se adaugă 15 paturi pentru nou-născuții care necesită îngrijiri speciale.
Organizația Salvaţi Copiii România a mai dotat spitalul și în perioada 2014-2019 cu echipamente în valoare de 76.500 euro, iar importanța donației de a asigura aparatură medicală secțiilor de neonatologie a fost explicată de către dna Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al organizației: „În cazul nou-născuților prematur, fiecare minut de întârziere periclitează șansa la viață, tocmai de aceea lupta noastră contra mortalității infantile continuă chiar și în contextul pandemic. E o perioadă dificilă, în care trebuie să sprijinim spitalele, pentru că sunt patologii care nu pot aștepta, e nevoie de intervenție medicală. În acest an la Oradea s-au născut 2.700 de copii, dintre care 297 prematur. Felicitări echipei coordonate de dr. Galiș pentru rezultatele remarcabile și pentru profesionalism. De asemenea mulțumim domnilor Ilie Bolojan, Florin Birta și dr. Carp Gheorghe pentru participarea la donația de astăzi!”
Organizația Salvați Copiii România până în prezent a dotat în toată țara 100 de unități medicale cu 830 de echipamente în valoare de 6 milioane de euro.
Sursa: Realitatea de Bihor